sâmbătă, 17 martie 2012

Câte ceva despre comunicare

   ”Este imposibil să nu comunicăm!”
  Aceasta este ideea de la care pornesc toți cercetătorii în ale comunicării. Însă...de la a fi imposibil să nu comunici până la a comunica eficient (eficient și nu perfect) este cale lungă. Asta constat eu în fiecare zi. 
  Dorm, mănânc, lucrez, mă plimb, tac, citesc, ascult, vorbesc, gătesc, dansez, admir, pictez, visez....deci comunic și comunic inevitabil.Deși  solicită puțin efort și aduce după puțină spontaneitate multă relaxare și armonie cu corpul nostru, comunicarea verbală aduce cu ea și comunicare paraverbală (vocea) și comunicare nonverbală ( semnale transmise de corp).Deci,ceea ce știam noi despre comunicare era de multe ori un mit. A avea grijă să punem accente pe anumite cuvinte, a vorbi tare, a vorbi rar, a folosi un ton dominator face din comunicare ceva mai complex și poate transmite interlocutorului  o anumită reacție. Un simplu DA poate fi pronunțat într-o varietate de maniere și oferă mesaje subliminale din care poți înțelege că este sau nu este un DA sincer, poate fi unul ezitant, forțat, neîncrezător.
   VOCEA- separată de conținutul verbal- semnalează tandrețe, autoritate, dominare, drăgălășenie, nesiguranță, neîncredere, în funcție de tonul cu care este folosită, de accent, volum, dicție,pauze.
Tonul, adică înălțimea sunetelor poate fi explicat extrapolând tonul înalt cu cel jos.  Tonul înalt este asociat cu teama în timp ce tonul jos cu calmul. Cine vorbește tare de obicei aduce cu sine un mesaj care înseamnă că trebuie să i te supui, căci induce autoritate, agresivitate dar aduce și nemulțumire, frică, iritare.Într-o altă ordine de idei, o persoană care nu a fost obișnuită să fie ascultată și înțeleasă va avea mereu tendința inconștientă de a vorbi tare pentru a se impune și vine din dorința de a fi ascultată și înțeleasă. Tonul jos comunică despre o persoană că este calmă, liniștită, echilibrată, control și încredere, siguranță și apreciere de sine. Este însă posibil ca tonul să fie uneori într-atât de jos încât apare riscul de a nu fi înțeles și să facă imposibilă comunicarea. De altfel, tonul să fie atât de tare încăt să devină ascuțit și asta comunică disperarea din trăiri emoționale puternice și greu de controlat.Accentul folosit într-o frază poate oferi un înțeles total diferit de conținutul verbal al mesajului. Mie, îmi plac aceste prăjituri( adică doar mie dintre toți). Mie, îmi plac aceste prăjituri( chiar îmi plac). Mie, îmi plac aceste prăjituri(doar aceste prăjituri). În funcție de cum pun accentul ofer interlocutorului și alte informații prețioase ( îmi poate aduce prăjituri în plus doar mie, se bucură că mi-au plăcut sau mai îmi aduce doar acel tip de prăjituri care mi-au plăcut). Lipsa accentelor transformă mesajul în unul plat, fără rezonanță, ecou și spune despre acea persoană cât de săracă emoțional sau social este.Dicția reprezintă o artă, o artă ce vine din capacitatea de a pronunța corect cuvintele, din capacitatea folosirii unor pauze între idei pentru a face mai ușor de înțeles mesajul, de a separa cuvintele și utiliza corect sunetele pentru oferirarea unei informații clare. La televizor, prezentatoarelor de știri li se cere mare capacitate de dicție( o simplă bîlbîială și mesajul devine de neînțeles), dar și cântăreților ale căror cuvinte trebuiesc înțelese ca atare. Viteza decurge parcă din dicție, sau dicția din viteză.Cert este că viteza este uneori impusă cultural(de la o cultură la alta ” viteza normală” este diferită). Aceasta constă în rostirea unui anumit număr de silabe într-o unitate de măsură (de exp: pe minut). Viteza mare comunică despre o persoană că este una sigură pe ea, are cunoștință despre ce vorbește, este inteligentă, vivace, spontană.La polul opus, folosind o viteză scăzută, persoana în cauză comunică despre ea lentoare, nesiguranță, lipsa atenției, idei nestructurate înainte de a fi rostite. Însă, paradoxal, aceaste caracteristici ale vitezei  nu sunt bune sau rele. Contextul în care sunt folosite le fac utile sau nu. Cei ce nu se adaptează la interlocutor și în funcție de context, sunt persoane rigide și care nu-și studiează în timpul covorbirii interlocutorul pentru a se adapta și facilita comunicarea. Pauzele sunt parte esențială deși sunt doar de efect. O pauză de cuvinte  înainte de  introducerea unei idei importante este de mare ajutor.Este utilă mai ales când se vorbește în fața unui grup unde este ușor de plictisit sau de risipit atenția în altă parte decăt la cel ce vorbește. Tot  pauză mai poate fi considerată și discuțiile libere diferite de  ideile de bază ce fac subiectul discuției (pentru a degaja atmosfera sau stabili încredere între persoane).
   Ținând cont de încărcătura mesajului verbal, am putea controla întregul numit comunicare, oferind celuilat securitate și încredere fără a-l jicni sau priva de valoare. Este greu să stabilim dacă am comunica eficient, iar eficiența cred că vine din îmbinarea cât mai bună ale acestor părți componente. Trebuie să mai știm că dincolo de cuvintele foarte adevărate pe care le rostim, partea paraverbală este cea care are muzica.Ori fiecare dintre noi rezonăm emoțional la câte un anumit gen de muzică.Tu ce muzică asculți?