duminică, 6 mai 2012

Ramu sau copiii-lup

   
  

 Trăind în comunitatea umană copilul îşi formează limbajul. El învaţă semnificaţia directă între  obiecte, evenimente, însuşiri. În acelaşi timp, învaţă să combine cuvintele în propoziţii şi fraze.
     
    Limbajul se formează şi se dezvoltă la copil în condiţiile maturizării structurilor nervoase şi ale evoluţiei cunoaşterii, în relaţiile active cu oamenii din jur. Creşte bogăţia vocabularului şi evoluează sensurile cuvintelor ştiute de copil (la un an, 5-10 cuvinte, la 2 ani, până la 300 de cuvinte etc).Treptat semnificaţia se diferenţiează şi se generalizează. Pentru dezvoltarea aspectului fonetic al limbajului, prezintă importanţă auzul fonematic, integritatea aparatului fono-articulator şi mediul în care trăieşte copilul.Orice cuvânt, odată însuşit, va fi folosit într-un număr nelimitat de combinaţii.
    
      Prin prisma funcţiilor limbajului, întărim ideea că omul nu trebuie privat de mediul social, mai ales în primii ani de viaţă, pentru că natura psihicului uman este dată de natura vieţii de relaţie.Ce s-ar întâmpla dacă relaţiile fireşti ale omului cu mediul social ar fi întrerupte, suspendate sau perturbate?    Cazul aşa-zişilor copiii-lup  oferă un răspuns categoric la această întrebare. Suspendarea relaţiiilor dintre psihic şi social duce la conservarea structurilor biologice ale omului, în anumite condiţii chiar la dezvoltarea accentuată a acestora, în timp ce atributele sociale specifice omului nici nu apar. Iată câteva exemple...

        În 1781, un ţăran român a găsit în pădurile din apropierea Braşovului un tânăr de aproximativ 23-25 de ani, total sălbăticit, pe care l-a adus în gospodăria sa, încercând să-l umanizeze”.Timp de mai mulţi ani nu s-au putut obţine  decât câteva performaţe accesibile în general animalelor superioare: să umble încălţat şi îmbrăcat, să folosească lingura, să aducă apă de la fântână. Achiziţia limbajului şi a vorbirii i-a fost însă, imposibilă.

         În 1799, nişte vânători găsesc în sudul Franţei, un copil de 11-12 ani, sălbăticit, în completă stare de animalitate.Munca dedusă timp de 3 ani de către un medic pentru a-l transforma în om a fost zadarnică.

       Foarte cunoscut este şi cazul unui copil de 9 ani descoperit în India, în 1954.Copilul a primit numele de Ramu (în indiană acest cuvânt înseamnă pui de lup). Era total animalizat: scotea mugete, fugea în patru labe, îşi arăta dinţii, nu suporta lumina.Doi psihologi au încercat să-l înveţe să vorbească, dar timp de 14 ani nu au reuşit să-l facă să scoată nici un sunet verbal.

      Pe de altă parte, se constată întârziei ale achiziţiilor cognitive (de gândire) cât şi psihice la copii care sunt crescuţi în orfelinate.Spitz a făcut studii  pe  grupuri de copii crescuţi în familie, un grup crescuţi la creşă, dar luaţi acasă de mamele lor, şi un grup crescuţi la început de mamele lor, dar apoi duşi la orfelinat.În primele 4 luni, coeficientul de dezvoltare  a fost la toţi de valoare medie sau superioară mediei.S-a constatat că la copiii care au crescut în familie, coeficientul de dezvoltare  a rămas mediu sau superior; la copiii duşi la orfelinat,  acelaşi coeficient a scăzut astfel: la sfărşitul primului an de la 124 la 72, iar la  sfârşitul celui de al doilea an la 45.De asemenea s-au costatat întârzieri în ceea ce priveşte  înălţimea, mânuirea obiectelor, relaţiile sociale, vorbirea.

       Se înţelege de la sine, că omul are nevoie de semeni pentru ca, prin imitaţie, să-şi însuşească achiziţiile limbajului (pe lângă numeroase alte funcţii psihice), să se dezvolte din punct de vedere psihic, pentru că psihicul este instrumentul acestor formări.