Deși pare simplu, exprimarea emoțiilor nu este ușoară, iar aceasta are nevoie de multe experiențe, meditație, sinceritate, oportunitatea de a le trăi, deschiderea de a le manifesta...mai pe scurt...șansa de a le întâlni pentru a le trăi.
DA...șansa de a le întâlni pentru a le trăi...Ți-am zis că e simplu să vorbești despre emoții dar nu și să le exprimi așa cum ar trebui. Pentru că de fapt lipsa lor ne face să nu știm concret și prea multe despre ele.Puținele întâlniri cu oameni sau prieteni, comunicarea rară sau ineficientă, acordarea atenției părților materiale mai mult decât părților emoționale sau sentimentale, superficialitatea, critica, lipsa valorilor, a reperelor, nestabilirea priorităților...ne adâncesc într-un univers unde nu există emoție, iar neexperimentând-o nu știu ce este concret o emoție sau alta, neștiind concret ce este nu o pot descrie și evident nu o pot cultiva și dezvolta.E ca și când cineva te-ar ruga să descri gustul unui fruct pe care nu l-ai mâncat niciodată.
Se spune că în viețile noastre există o ordine în toate, o ierarhie și o logică cu care trebuie să ne dezvoltăm pentru a construi mai departe lumea. Pe primul loc în atenția noastră trebuie să fie cei de lângă noi - persoanele din jurul nostru- cu care trebuie să interacționăm -pe care să le respectăm și cărora trebuie să le oferim libertatea , timpul și spațiul de care au nevoie- să socializăm, să experimentăm, să împrțim, să comunicăm,să iubim, să creăm, să dezvoltăm și apoi să ne bucurăm de rezultate.Pe cel de-al doilea loc trebuie să fie animalele, păsările și natura cărora trebuie să le oferim mai departe șansa care le-a fost oferită de divinitate: aceea de a trăi, dezvolta și muri după legile lor, deci să nu intervenim negativ în contextul lor.Pe locul trei trebuie să punem obiectele și părțile materiale cele mai apropiate de noi, concrete pe care le avem și pe care trebuie să le îngrijim cu responsabilitate, cărora trebuie să le oferim timpul corect, importanța cuvenită cu un echilibru perfect pentru a ne fi serviabile pentru supraviețuire.Pe ultimul loc trebuie să ne punem pe noi, persoana noastră, cu gândurile noastre, sentimentele și trăirile noastre.De ce locul patru pentru noi înșine? Locul codaș pentru propria persoană nu trebuie să ne alarmeze, pentru că dacă menținem echilibrul celor trei aspecte de mai sus, atunci noi ca persoane vom fi armonioase, lucrurile bune le vom atrage pur și simplu.De asemenea, noi ca oameni suntem demni de a ne gândi la noi, după ce trecem prin toate celelate etape, învățând despre ceilalți și celelalte din jurul nostru, după ce putem coexista cu tot ceea ce este concret lângă noi.Ca o recapitulare pentru absorbția finală a tuturor experiențelor vom gândi asupra noastră ca persoane, vom analiza, vom integra și concluziona.Timpul pentru noi vine după ce acord timp pentru toate celelelate.Respect pentru noi pot avea după ce am respect pentru toate celelalte.Ne înțelegem pe noi după ce înțeleg toate celelalte. Ne putem înțelege emoțiile după ce le ascult și le observ pe toate celelalte cu care conviețuiesc.
Societatea, de care suntem dependenți și care ne modelează în mare parte emoțiile, ne ghidează în ritualuri de control al lor.Control al emoțiilor înseamnă reprimarea lor.
Când două persoane interacționează, fiecare încearcă să-și controleze propriile emoții, dar și pe ale celuilalt.Fiecare își dirijează expresiile și impresiile, dar și ale celorlalți. Fiecare încearcă să-și controleze propriile afecte și bineînțeles și ale celorlalți. Astfel, în timpul unei interacțiuni (interacțiune poate însemna o relație de amiciție, iubire, căsătorie, colegialitate etc) are loc constant un schimb reciproc de putere și control, o continuă reglare de emoții. Aceste schimburi au loc conștient și cognitiv, adică noi gândim acest fapt apoi îl materializăm, iar acest lucru îl facem chiar și pentru simplul fapt de a fi plăcuți de cel cu care interacționăm. Aici intervine societatea care ne modelează interacțiuniile, emoțiile, afectele. Iar cum de multe ori se întâmplă să exprimăm ceea ce nu simțim, să simțim ce nu ne este pe plac, să fim ceea ce nu ne dorim, avem nevoie de mecanisme de apărare cu care fie suntem înnăscuți fie le-am învățat în familie.Altfel, apar nevrozele, angoasele, frustrările.
Mai mult decât atât, pentru a ne păstra la un anumit nivel al societății din care facem parte și unde ne-am dezvoltat, controlul emoțiilor uneori poate deveni periculos și ne schimbă personalitățile. Fetele au devenit dure și nu mai plâng pentru că societatea încurajează femeile puternice. Băieții au devenit sensibili și dezorientați pentru că aceași societate nu mai tolerează controlul.Iar noi toți am devenit mai puțin sociabili, mai puțin dornici de vorbă, ne lipsește din ce în ce mai puțin nevoia de contact fizic cu cei din jur, reprimăm o bună parte din emoții, sentimente, iar cele pe care reușim să le exprimăm sunt fie de natură negativă, agresivă, fie neadaptate momentului potrivit ceea ce duce la decepții și dezamăgiri.
Oamenii sunt ființe sociale și au avut din cele mai vechi timpuri nevoia de contact și intercațiuni cu semenii lor. O comunitate tehnologizată aduce milioane de avantaje, dar și câteva dezavantaje care sunt suficiente pentru dezumanizarea noastră. Pentru că de vreme ce comunicăm mai rar devenim tot mai introvertiți, de vreme ce suntem tot mai introvertiți devenim tot mai triști, fiind tot mai triști devenim tot mai deprimați, fiind tot mai deprimați devenim tot mai vulnerabili și nesănătoși.
De mici, copii au nevoia de a-și exprima în cuvinte emoțiile, trăirile, sentimentele, tot ceea ce-l nemulțumește, ceea ce-i place, ce simte. Învățând asta de mici, ca adulți vor fi maturi, dezvoltați emoțional, afectiv și vor fi capaili să reușească ceea ce-și propun,vor putea trece peste probleme și vor căuta să le rezolve și nu să le amâne din cauza diferitelor temeri.Cum va învăța copilul asta? În primul rând comunicând cu el, apoi încurajându-l să și le exprime și oricare ar fi ele (furie, iubire, plăcere, tristețe) nu trebuie certat, umilit, batjocorit.Părinții trebuie să arate că simt și trec prin aceleași momente cu copilul lor, chiar dacă pentru ei acele emoții reprezintă ceva simplu și banal.
Însă, totul trebuie să aibe o limită, asfel nu trebuiesc încurajate furiile excesive, negările repetate, exprimările violente, agresive. Dacă însă copilul are asfel de porniri este bine să fie orientat către activități care să-i consume energia, să-i disciplineze timpul și să învețe despre responsabilitate.
Problemele cele mai evidente din cauza lipsei exprimării și canalizări emoțiilor sunt evidente la copii crescuți în casele de copii. Aceștia nu sunt învățați să-și exprime și să-și accepte trăirile negative și urmarea este dificultatea interacțiunilor sociale, lipsa adaptabilității și numeroasele carențe emoționale.
În anumite circumstanțe,când momentul este justificat sau situația corectă, este bine ca încă de mic copilul să-și exprime furia, nemulțumirea, nu să o păstreze înăuntrul său, pentru că asta îi poate cauza mai departe apariția de angoase, frustrări și chiar nevroze.
Această abilitate de exprimare a emoțiilor se învață din relația copil-părinte. Părinții care îl ceartă pe copil atunci când se exprimă, când îi interzice să nu spună ceva anume pentru că ”nu e voie”, ”nu e bine”, ”nu e frumos” nu face altceva decât să-l facă să se simtă rușinat, vinovat, respins și neiubit.Pentru a nu mai avea aceste trăiri va evita să se mai exprime deși mereu va simți acel ceva ce părinții i-au spus ca ”nu e voie” sau ”nu e frumos”.Lecția pe care o va învăța este că el nu este demn să simtă ceva, va învăța rușinea, teama, umilința. Va învăța că nu are o alternativă, o opțiune. În concluzie trebuie să i se ofere o alternativă.I se poate spune copilului că nu e frumos cum a vorbit, dar trebuie să i se indice un alt fel de a spune. Nu este corect față de copil să i se interzică să nu mai simtă ceva anume.La maturitate va face la fel fără să-și dea seama de faptul că își reprimă agresivitatea sau indignarea.Va deveni pasiv, dominat,incapabil să se opună, temător de propiile forțe,cu mari neputințe în a exprima o nemulțumire.Va avea chiar și justificări pentru aceste acte săvârșite de el: ”nu-mi place să mă cert” ”nu văd rostul să mă cert doar pentru asta”, ”așa sunt eu calm”. Învățând că a exprima furia este ceva rău va învăța și teama față de anumite reacții chiar și din partea celorlalți. Apoi, faptul că tot strânge ură, furie, neînțelege și nu le exprimă pe rând când este cazul, toate aceste trăiri nu se uită.Din potrivă, se acumulează și când nu va mai fi loc vor exploda din cel mai neînsemnat motiv.Iar reacțiile pot fi cu urmări destul de grave.
A fi furios nu este un lucru rău. Un lucru rău este nu exprimi ceea ce simți.Atât emoțiile pozitive cât și cele negative.Exprimă și învață ci copilul să exprime bucuria, să exprime tristețea, să exprime iubirea, dar și ura, plăcerile, dorințele, neplăcerile. Limbajul este forma cea mai înaltă de exprimare cu care doar noi oamenii am fost înzestrați.Acest privilegiu trebuie să-l folosim cum se cuvine. Doar așa putem să evoluăm, să creștem, să ne dezvoltăm și să ne maturizăm.Cuvintele nu sunt mai prejos decât ceea ce simțim.Chiar dacă în jur auzim că faptele și nu cuvintele contează, nu este în totalitate adăvărat. Cuvintele fac mai mult decât ne imaginăm și clarifică eventuale interpretări care pot fi false. Practic, deficiențele emoționale încep de la lipsa comunicării în cuvinte.
