vineri, 24 februarie 2012

Despre noi femeile


      Despre noi femeile...se pot spune multe...și s-au spus...și se tot scrie...și se tot dezvoltă acea industrie uriașă care stă la baza devenirii noastre ca femei. Mii de tone de farduri, sute de haine, zeci de pantofi și tot nu am fi mulțumite.Nemulțumite de cum arătăm și cum ne vin hainele , noi femeile...mereu cu ceva de la capăt și nimic nefinalizat, în război cu noi înșine, fără miză și câștig. Frumosul pentru noi parcă  se definește  ca perfect , iar perfect nu este niciodată.Însă îl căutăm cu ardoare și ne și tot dezvoltăm abilități pentru a-l detecta. Până și bărbatul trebuie să fie perfect, relația la fel, copii ideali și familia extraordinară. Dat fiind faptul că așa ceva citim și vedem doar în povești, aș vrea să rup acest mit și să adaug câteva idei prin care să atenționez că și noi femeile greșim.
  Căutând am și găsit că noi femeile folosim trucuri vizuale care sunt mai ușor de aplicat, în speranța de a fi puse în umbră cele interioare.Și reușim chiar.Vestea proastă vine din faptul că nu pentru mult timp și mai ales până întâlnim un bărbat, care trăind în epoca moderna și departe de prototipul de tradițional, ne descoperă șiretlicul. Aș putea spune că totuși vina nu ne aparține în totalitate, deoarece noi am învățat să fim femei de la mamele noastre, care, tradiționale fiind utilizau diverse trucuri psihologice pentru a nu fi abandonate, abandon care era rușinos cândva și nu demult.Deci noi, în vremuri moderne, lângă un bărbat evoluat și modern, care nu ne mai vede și nu ne mai consideră inutile, nedescurcărețe, nehotărâte, neajutorate, sensibile,inocente, neindependente...avem dificultăți. Și totuși...fără să vrei preiei mai departe și aplici, dar fără succes, unele greșeli în relație cu partenerul, pe care eu le-aș scrie pe perete în speranța de a nu le mai uita și a le aplica în fiecare zi.
 
     Femeile greșesc, deși intențiile lor sunt bune, sufocând bărbatul și apoi relația pe care o compromite. Se pare că am evita conflictele și tensiunile dacă noi nu ne-am purta ca niște fetițe atunci când avem nevoie de ajutorul bărbaților, sau atunci când greșim sau atunci când ni se aduc reproșuri sau corecturi.De vreme ce ne numim femei, suntem deci mature la vârsta adultă, ceea ce trebuie să ne aducă coerență și stabilitate în comunicare.Decât o despicare inutilă pe a firului  problemei, mai bine o centrare scurtă  pe rezultatul final.
   
     Se pare că și dacă nu ne-am mai considera partenerii niște copii și nu le-am mai purta de grijă la orice pas și mai ales când fie nu este nevoie fie când nu ni se cere ajutorul, relația ar respira mai bine și ar decurge normal, adică de la adult la adult și nu de la mamă la copil.Chiar dacă am învățat să fim mame și protectoare, va trebui să ne exercităm acest talent cu alte persoane care chiar au nevoie de ajutor matern.Până atunci să nu uităm să fim femei.
    
    O altă greșeală este că noi de obicei iubim partenerul pentru ce putem face din el pe viitor, adică pentru potențialul lui viitor.Se pare că tot o genă specifică nouă femeilor, ne  aduce plăcerea de construi și planifica viitorul.Nimic greșit, însă când asta se aplanează și asupra partenerului, celălalt se poate simți ca fiind stângaci, nefolositor, fără cunoștințe, maniere, lipsit de personalitate, needucat care are nevoie doar de noi să poată evolua. Partenerul trebuie să aibă felul lui de a fi iar mândria noastră nu trebuie să vină din capacitatea noastră de a-l fi schimbat, ci din capacitatea de a-i fi alături unui om deosebit cu calitățile sale, care se poate adapta la viața în doi.Această schimbare care posibil să o fi schimbat-o la un bărbat se numește ”schimbare-resort” deoarece, la un moment dat, copilul nostru  bărbat, când se va trezi târât printr-o evoluție ce nu-i aparține și plină de frustrări,  reacția va fi una bruscă, necontrolată și plină de forță.Consecințele nu pot fi pozitive, pufoase, drăgălașe și pline de miresme îmbietoare.

     Din basmele care ne plac atât de mult, din telenovelele tinereților noastre dar mai ales de la mamele noastre, am înțeles că face bine să ne sacrificăm și că după suferință și trudă vin și căștigurile dar și marea fericire. Un concept greșit, inutil și ancorator în nerealități care nu fac altceva din noi decât sclavele unor scenarii continue.Ceea ce din contră ne conduc la eșec și nerealizări, la pierderea unei etape de vieți frumoase. Eșecul este pus pe seama  noțiunii   de destin prescris undeva, noțiune ce ne eliberează puțin presiunea de pe umeri.Chiar dacă sacrificiul face parte din viață și este uneori de mare ajutor pentru unele realizări, acest fapt nu doar că nu trebuie prelungit, dar nici însușit. Nu trebuie să-l ținem în viață prea mult timp.Dacă tot am declarat război pentru egalitate în drepturi și principii cu bărbații, ar trebui să acționăm ca niste femei  mature, dar nu în ultimul rând ca adulți care avem raționamente ce ne pot ajuta să emitem valori cu consecințe realiste și evolutive.
   
Dacă în relația de cuplu am evita aceste mici greșeli,măcar am ști că relația  ar fi fără certuri și discuții inutile, iar dacă există probleme măcar să fie reale și serioase.
 Eu zic să trecem la treabă....