Lenea socială

   Max Ringelmann, un profesor francez a realizat un experiment pentru a evidenția eficiența individului în grupuri în realizarea diverselor sarcini în agricultură.Rezultatele au fost uimitoare iar psihologii sociali au dorit să reia experimentul.
    Ringelmann a pus un grup de muncitori agricoli să tragă de o funie și a măsurat cu dinamometrele forța cu care ei trăgeau. Aceași muncitori au fost măsurați și individual la aceași sarcină.
    El a constat imediat că atunci când o persoană este pusă să realizeze singur o sarcină depune mai  mult efort decât atunci când este în grup.Ba mai mult, în grup, forța depusă de fiecare persoană se diminuează pe măsură ce numărul de membrii din grup crește. Altfel spus, cu cât sarcina se împarte la mai multe persoane cu atât forța fizică individuală este mai mică.
    Efectul Ringelmann sau ” lenea socială”  cum a fost denumit mai târziu de către psihologii sociali se referă așadar la reducerea efortului individului ca urmare a creșterii numerice a grupului.
    Cercetătorii contemporani din domeniul performanței au sugerat că efectul Ringelmann are două explicații posibile:
1)Lipsa de coordonare- în condițiile de grup indivizii se pot încurca unii pe ceilalți trăgând de aceași funie.Din cauza celorlalți ei nu pot să tragă la fel de bine ca atunci când sunt singuri;
2)Pierderea motivației-această explicație are cauze psihologice și  aproape imposibil de elucidat. Tot ceea ce se poate spune este că indivizii pur și simplu nu sunt motivați să tragă cât de tare pot de funie considerând că o pot face ceilalți, iar ceilalți consideră la fel și așa mai departe.
   Ulterior, psihologi renumiți de la universități de prestigiu au reluat experimentul dorind astfel să clarifice această cauză psihologică:lipsa motivației. Însă cu orice experiment făcut se întărește ideea că individul depune mai puțin efort atunci când este în grup și mult mai mult efort când este singur. Și deși cauza lipsei de coordonare este importantă cea a lipsei motivației este de departe principală.