Când spun băieții: ”Adio, mamă!”?

   

    A fi femeie și a crește un băiat nu-i treabă ușoară. De-a lungul postărilor mele am adus în lumină această teorie în ideea de a-l aduce în prim-plan și pe el. E clar că existența lui și ceea ce devine trece prin noi femeile iar dacă noi femeile vom înțelege ce etape parcurge și cum evoluează, atunci vom admite cât de minunat este barbatul.Și-l vom iubi așa cum merită.

    Prima și cea mai importantă femeie din viața unui bărbat este mama. Ea este  pentru el siguranța, protecția și înțelegerea de care are nevoie orice copil fără excepții. Abia după vârsta de 3 ani, copilul, începe să observe că are ceva diferit față de ea: că el este băiețel iar mama femeie.Însă starea de bine care i-o conferă această ființă minunată îi stârnește gelozie și din instinct o acaparează.O vrea doar pentru el și știe sigur că atunci când va fi mare se va căsători cu ea (și se va căsători cu ea, dar sub alta formă: fata va semăna cu mama). Această perioadă, foarte delicată, are la bază complexul lui Oedip (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/04/complexe-si-frustrari.html) care nerezolvat va ține bărbatul la acest stadiu din cauza nerezolvării lui.
    Ajuns la vârsta de 7 ani,băiatul începe să se desprindă singur de mamă, iar separarea durează uneori și toată viața. El își construiește identitatea masculină în opoziție cu cea feminină.Își conturează duritatea masculină în oglindă cu sensibilitatea feminină. Își urmează instinctele în contrast cu supunerea cerută  de mamă.
    Freud spunea că ieșirea de sub atașamentul mamei este o trăire intensă și perfectă doar dacă depășește momentul de gelozie față de mamă când ea este în compania tatălui.Este momentul delicat în care apare importanța tatălui în devenirea fiului ca bărbat.
   Chiar dacă pare că băiatul este rebel el de fapt exersează această nouă stare și ignoră mama. Până acum a fost copilul mamei, acum trebuie să devină băiat. Iar băieții sunt neastâmpărați, jucăuș, nu iau nimic în serios, sunt răi, ciufuliți, dezordonați, certăreți. Fapte pe care mama le respinge, însă așa înțelege el că se va detașa de ea: făcând în contrast la ceea ce ea îl îndeamnă. Pare un stereotip însă natura l-a creat cu un scop: acela de a-i defini și oferi posibilitatea de a-l caracteriza.
      La 13 ani, autoerotismul  favorizează autonomia masculină. Este o nouă latură pe care o capătă și care-l lămurește asupra puterii erotice de care dispune. Este și momentul când pleacă din cuib în căutarea de noi experiențe și nu orice fel de experiențe, ci experiențe erotice. Acum când este responsabil de producerea propriilor plăceri și când îl încearcă noi senzații  plăcute de euforie îi crește încrederea în sine.Mama nu mai este unica sursă de producere a plăcerii. Doar sentimentele de culpabilitate și de tristețe față de mamă îl mai întorc la cuib. Și încă mai are nevoie de ea pentru că încă nu este pe deplin de matur să își construiască propriul lui cuib.Dar el o respinge pentru că simte că nu mai are nevoie de ea.
    Pentru că este la pupertate este și interesat de fete. Iar cum el este mereu neastâmpărat, jucăuș, nu ia nimic în serios, e rău și ciufulit, dezordonat și certăreț...este și mereu respins de ele așa cum și mama o face. Aceste ele seamănă cu mama iar refuzul lor nu este tocmai plăcut,ci din contră îi stârnesc ură și îl constrâng.Poate apărea complexul de inferioritate pentru că este într-o altă perioadă delicată în care trebuie să se schimbe și să evolueze pentru că înțelege că a fi mereu respins nu este bine și puterea lui erotică nu ar mai avea pentru cine să o folosească. Mama îl primește oricând în cuibul ei, ea îl place oricum chiar dacă uneori îi respinge acțiunile și felul de a fi.
   Spre sfârșitul pubertății, băiatul își găsește inspirație în mamă.Devine mai puternic și are mai multă voință de a evolua și de a schimba felul lui rebel și neglijent. Mama este prima care observă și cea mai subtilă schimbare și din nou îl place ți-l apreciează. Se simte din nou iubit și apreciat. Se simte în siguranță, protejat și înțeles.Ca în copilărie.
   Este mai pregătit să se avânte din nou cu elan către noi cuceriri, noi experiențe și noi trăiri. Începe să iubească și să se teamă. Simte și trăiește atât de multe încât devine confuz. Pierde controlul și rândul  experiențelor, iar asta îl contrariează, îl obosește, îl face irascibil și din nou nesigur. Femeile nu sunt ceea ce credea el de la mama lui că sunt.Ele nu-l primesc înapoi oricând și nici nu-l plac oricum. Nu observă și nu-i apreciează schimbările și evoluțiile în bine. Cer mereu de la el câte ceva și nu au răbdare.
    Este din nou dezarmat și mai confuz ca niciodată. Mama  nu l-a învățat subtilitățile feminine, sensibilitățile lor, micile secrete și nevoia feminină de a respinge un băiat doar din plăceri nevinovate. Îi reneagă locul important în viața lui ca băiat și o critică.dintr-o dată nu mai este perfectă și nici bună. Însă el se va întoarce la ea. Iar mama  neobosită îl primește.
     Pe când el își duce propriile lupte interioare, descopră că rivalul cel mai mare din viața lui- tatăl- este de fapt mai mult decât un aliat.El are deja experiența conviețuirii cu o femeie și este momentul în care acesta pătrunde în diada mamă-fiu. Rolul jucat de tată în viața tânărului fiu trebuie să fie unul ferm și jucat nu față de fiu cât față de mama acestuia care îi este soție și cu care doar el formează un cuplu. Băiatul este nevoit să renunțe la exclusivitatea pentru mamă și începe adevăratul proces de desprindere.
   Alt rol jucat de tată este de a întări masculinitatea tânărului băiat.Tatăl joacă acum cel mai important rol al său din întreaga evoluție a fiului:  trebuie să fie exemplul cu care băiatul să se poate identifica.Reprezentându-se ca băiat, se poate sustrage mamei.
    Cînd vedem cât de important este tatăl, înțelegem cât de mari sunt consecințele absenței sale: constituirea cuplului mamă-fiu (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/03/relatia-mama-fiu.html ), locul tatălui luat de către fiu, persistența influenței mamei, dificultatea băiatului de a se maturiza afectiv și sexual.
    Pentru a-și dobândi virilitatea, băiatul trebuie să părăsească universul feminin. Timp de 9 luni a trăit în pântecele ei, apoi 7 ani printre fustele sale. Unele femei l-au scufundat în feminitate, altele l-au inhibat, altele nu i-au arătat modele masculine.Iar el cumva, va trebui să i se opună, să o refuze și să persevereze.    
   Tatăl este cel care-l învață cum să se poarte cu o femeie, care îi sunt micile secrete, cu ce arme să lupte, cu ce vorbe o poate cuceri, unde să-i caute în suflet pentru a o îndupleca. Băiatul se confruntă cu subtilitățile, cu răbdarea, cu calmul, cu înțelepciunea. Se ajută de farmec, de masculinitate, de șarm și  tandrețuri. I se dezvoltă simțuri subtile, noi viziuni și înțelege noi perspective. Poate chiar și să vadă prin ochii unei femei. Acum a devenit acel bărbat minunat de care orice tată ar fi mândru. Iar un bărbat minunat este mereu pregătit să-și construiască propiul cuib(însă sub atenta supraveghiere a mamei) pentru că abia acum face parte dintr-o nouă generație.
   Așadar, dragi femei...iubiți bărbatul minunat!Caci a trecut prinr-un lung și emoționant șir de schimbări...

Salvează relația de cuplu

A râde împreună =A salva relația

   

Spontaneitatea este sufocată de rutină.Atmosfera devine gri și se stinge.Tăcerea ia loc hohotelor de râs, iar relația suferă și se ruinează. Ultima întrebare care mai animă viața de cuplu este: cum îmi pot readuce armonia și bucuria în viața de cuplu?

   Sunt foarte multe motive ce pot împinge o relație către criză:lipsa afinităților, proiecte și planuri diferite,scăderea dorințelor, pierderea pasiunii, acumulare de furie, noi schimbări, neînțelegeri continue etc.

    Între toate aceste minusuri ale relației, în mod straniu, niciodată nu se specifică un element  important: că aproape niciodată nu se mai râde împreună.

   Contează mii de motive, dar niciodată că nu zâmbim, că nu ne amuzăm, că nu facem haz de necaz.

   Majoritatea cuplurilor consideră că aceste momente de tristețe sunt întâlnite la multe cupluri, că mai sunt și altele ce traversează astfel de momente, că este normal să existe o secvență a crizei în viața de cuplu.

    Este foarte normal, dar și mai normal este dacă toate aceste momente ce țin relația într-o tăcere dureroasă și chinuitoare să fie doar momente. Dincolo de acest punct, în care totul se prelungește, în care secvențele devin scenarii întregi, relația suferă schimbări uneori ireversibile.

   La începutul unei  relații ”umorul specific cuplului” alimentează starea de lejeritate, de entiziasm care adăugate iubirii oferă senzația că totul este posibil și că aceasta este formula magică cu care poți învinge orice obstacol.Dar dacă relația se construiește doar pe atât de puțin și cu atât de puțin riști să lași o portiță deschisă rutinei, care nu face altceva decât să macine totul și să ofere perspective obscure despre viitor.

 

Semnale!!!

·         atracția erotică se reduce

·         viața în doi se asociează cu plictiseala

·         conviețuirea este alcătuită din fraze dure și replici

·         se caută în afară devertismentul pierdut

 

 Atenția reciprocă nu înseamnă a te uita împreună la un film.Nici a face cumpărături împreună, ci înseamnă a vrea pur și simplu compania celuilat. Implică dorința de a fi împreună, implică negocierea de a privi înainte către același punct, implică aceași realitate, implică complicitatea de a trăi în situații cotidiene.Însă și mai mult, atenția reciprocă vine cu grija  pentru celălalt și pentru relație. Când acorzi timp, spațiu, echilibru, iubire, interes, umor celuilat, îți acozi ție respect și împreună cu el o simfonie de avantaje.

   Când se râde împreună beneficiul este pe termen lung. Se prelungește ideea construită inițial conform căreia se poate trece peste orice obtacol. Se solidifică proncipiul afinității celor doi.Intimitatea devine spirituală și nu plastică sau fizică.

   Erori de evitat!!!

Să nu ți niciodată în tine momente sau idei amuzante

Să nu transformi relația în locul unde se pot revărsa toate probleme din jur

Să nu gândești că a fi adult este echivalent cu a fi serios

Nu evita niciun mijloc de a te distra

 Astăzi, a ști să râzi reprezintă un factor de seducție. Bărbatul și femeia au capacități de a râde, de a fi amuzanți, ironici. Astăzi, a ști să râzi înseamnă a lăsa seriozitatea de o parte și a face loc clovnului. A ști să râzi înseamnă a avea spațiu pentru lejeritate.A ști să râzi înseamnă a fi spontan și a găsi mereu ceva plăcut de făcut.A ști să râzi înseamnă a fi creativ. A ști să râzi înseamnă a fi propiul tău doctor.

   Sfărșitul unei relații nu se naște din rutină. Ci din transformarea umorului în  seriozitate.

   Partenerul ce nu oferă lejeritate, libertate și dorință de exprimare, ”taie” din intimitatea relației și pune în loc grijile, problemele, sacrificiile adăugate peste cotidianul zilnic.A fi amuzant chiar și în situații dificile nu înseamnă că nu iei problema în serios sau că nu ești matur și responsabil. Amuzamentul nu pune bariere împotriva rezolvării problemelor, ci le aduce un avantaj.

 

    Eliberarea dintr-o relație devenită apăsătoare de atâta plictiseală se face începând a căuta alte spații legere și aerisite. Dacă aceste spații sunt departe de viața de cuplu cea mai bună soluție este de a reevalua punctele forte ale relației.
    Și de a râde împreună!

Prietenia

   

Cine  știe ce este prietenia ?

      De unde începi să numești o persoană, prieten/ăa? De când? Ce fac doi prieteni împreună ca să se numească prieteni? Câți prieteni putem avea? Unde se deschid și unde se lasă barierele între doi prieteni?
    Iată câteva întrebări ale căror răspunsuri oferă definiția prieteniei.

   Prietenia însă înseamnă ceva frumos ce are în centrul atenției afectivitatea și prețuirea reciprocă sau bucuria de a fi împreună pentru a împărtăși fapte, emoții și sentimente pozitive.Prietenia mai înseamnă a face această bucurie să dăinuiască  în timp cu condiția de a-i  acorda spațiu fizic și de a o hrăni cu  încredere. Dacă înveți să-i acorzi sprijin, dacă tensiunile și micile certuri dispar cu ușurință datorită  respectului reciproc și acceptării limitei celuilalt,atunci prietenia este clădită cu principii și susținută de dorința reciprocă de a fi împreună și în momente dificile.
   
    Ceea ce face doi oameni să fie prieteni este posibil  în principiu datorită unor aspecte comune cum ar fi vârsta apropiată, acelaș sex, preocupări zilnice comune, hobby-urilor, proximității spațiale.

   Sunt interesante variantele legării unei prietenii între o fată și un băiat  sau între parsoane la distanțe fizice mari.
    Doua persoane de sex opus pot pune bazele unei prietenii de durata.Însă, având în vedere faptul că fetele și băieții leagă prietenii din principii și motive diverse, la un moment dat prietenia poate evolua în alt sens. Părerile sunt împărțite și într-un procent foarte  mare prieteniile dintre o fată și un băiat  săvârșesc prin a trece de la prietenie la dragoste și sex sau se destramă definitiv după ce își dau seama că este nevoie să pună punct relației de prietenie pentru că nu pot petrece timp plăcut împreună. Statisticile însă, arată că cele mai durabile povești de dragoste dintre o fată și un băiat încep printr-o prietenie sinceră dintre cei doi.Asta pentru că nu se implică sentimente puternice de la început, pentru că nu se pune problema sexului iar fata nu se simte constrânsă, cei doi au libertatea de a face anumite lucruri singuri fără ca celălalt să se simtă neglijat iar puținul timp petrecut împreună le oferă șansa de a se cunoaște reciproc.
    Percepția unei fete despre ce înseamnă prietenia este diferită față de cea a unui băiat.Fetele au relații de prietenie pentru bucuria simplă de a fi împreună, dar și pentru a-și împărtăși sentimentele în amănunt, pentru a-și oferi sfaturi, idei, povești și întâmplări; băieții  leagă prietenii prin prisma unor hobby-uri comune sau ale unor preocupări zilnice și mai apoi pentru a-și împărtăși din emoții și sentimente sau întâmplări.

   Între persoane care locuiesc departe prietenia poate deveni cel mai greu lucru, întru-cât este imposibil de a satisface nevoile unei prietenii adevarate. Astfel prietenia nu mai are același curs pentru că nu întrunește aceleași caracteristici, iar prietenia ca definiție este încălcată. Și totuși, astfel de prietenii sunt cele mai des întâlnite și satisfăcătoare. Prietenia virtuală este pe cât de periculoasă pe atât de îmbrățișată de aproape toți.Este comodă, confortabilă, deloc costisitoare ca timp, bani și energie. Bucuria de a fi împreună fizic nu mai are rezonanță și nici importanță. Virtual, pot fi ce prieten doresc și îmi pot contura personalitatea așa cum îmi imaginez. Întrunirile virtuale blochează atât de multe laturi ale omului încât cu timpul devine lipsit de ele (latura afectiv-emoțională,creativă, spontaneitatea).
    Răbdarea de a asculta și simți un om în suferință, bucuria și lacrimile de fericire simțite cu celălalt, gesturi de tandrețe și afecțiune, împărtășirea de emoții sau de realizări, schimburi de idei și înțelegerea lor dincolo de ceea ce se povestește...sunt doar câteva dintre momentele de care prietenia virtuală este privată.

    La polul opus de prietenie este singurătatea, care nu înseamnă neapărat spațială cât înseamnă ca trăire. Acest sentiment de singurătate apare după ce relațiile de prietenie sunt foarte rare, nesatisfăcătoare, fără a întruni nevoile de împărtășire a bucuriilor,  a preocupărilor comune, a împărtășirii afectivității și acordării de sprijin.
  Această stare  frecventă mascată sub diferite forme sau satisfăcută virtual, stă  la baza exploziei  rețelelor sociale.Astfel, dacă nu știm, nu putem sau nu vrem să simțim parfumul prieteniilor ce au la bază întâlniri fizice, atunci le creionăm și facem ca prietenia să fie redefinită.Și nu redefinirea prieteniei este partea grea ci faptul că pierdem cu timpul această valoare care ne definește ca oameni și ne plasează în sfera socială.