Magia lui ”Nu”

 
 Programarea Neuro Lingvistică (NLP) care a revoluționat psihologia și modul de a înțelege natura umană pune în lumină un aspect extrem de important ce stă la baza acțiunilor noastre. În altă oridine de idei, NLP consideră creierul uman o mică mașinărie ce este programată să perceapă doar mesajele, termenii  și ideile pozitive.  Tot ceea ce este spus cu o negație sau în termeni negativi, creierul răstoarnă și înțelege pozitiv, cum ar fi: ”Nu atinge fierul de călcat, frige!”-creierul înțelege ”Atinge fierul de călcat, frige!” , ”Nu mă mai căuta!”-creierul decodifică : ”Caută-mă!” , ”Să nu îți uiți actele acasă!” - creierul traduce: ”Uită-ți actele acasă!”
    Consecințele pot fi destul de grave în multe situații când mesajul pe care vrem să îl transmitem îl formulăm negativ, iar ipoteza neurolingviștilor este de ne exprima cât mai des cu putință în manieră pozitivă evitând Nu-ul pentru a evita distorsionările creierului în perceperea ideii  corecte de către ceilalți.
   Acest mod de a opera al creierului este periculos și pentru noi înșine. Poate ai auzit frecvent despre puterea modului pozitivist de a gândi căci ne influențează viața de zi cu zi și implicit și acțiunile, deciziile și chiar sănătatea. Răspunsul este dat tot de neurolingviști; când comunici cu tine însuți și ceea ce spui în sinea ta va avea același efect asupra creierului și va prelua în manieră pozitivă ceea ce tocmai ți-ai comunicat: ”Nu mai vreau să trăiesc așa!”- se traduce prin ”Vreau să trăiesc așa!”--așadar ceea ce va urma se înțelege de la sine:vei trăi ca și până atunci.
   Cu mult înintea Neurolingviștilor și Sigmund Feud a publicat ideea conform căreia pentru creier nu există NU iar că inconștientul operează doar cu DA și își învăța discipolii să nu ia în seamă propozițiile negative ale pacienților, ci să le traducă în manieră pozitivă. Explicația lui era că oamenii își exprimă negativ emoțiile, stările și sentimentele pentru a nu-și asuma pe deplin responsabilitatea faptelor. Punând pacientul să reformuleze afirmativ ceea ce tocmai spusese, psihanaliștii observau cum o parte din tensiunea psihică se reducea și în consecință se putea iniția procesul de vindecare și rezolvare al problemelor pentru care veniseră.
   Dacă formulezi negativ o idee consecința de a fi reprodusă invers nu este de 100%, doar că mesajul este alterat, iar conștientul va face un efort pentru a acționa într-o manieră pe care nu a descifrat-o corect.
  Oamenii tind să se exprime negativ din subtilul motiv de a nu fi descoperiți sau de a nu-și exprima adevăratele emoții când de fapt chiar asta se dorește, altfel, de ce un om are nevoia de a transmite un mesaj al unei emoții ce nu o simte, dacă într-adevăr nu o simte?
   Ca o concluzie aș dori să închei printr-un exemplu sub forma unui citat din Geneză, pe care l-am citit într-o carte și se referă la rădăcinile adânci pe care le are modul nostru de a ne exprima negativ și acționa pozitiv: ”Acesta este pomul binelui și răului. Să nu mâncați din el, nici să vă atingeți de el!”(Geneza,3,3)...Consecințele sunt bine știute: Adam și Eva au mâncat mărul din Pomul Binelui și Răului.

Când spun băieții: ”Adio, mamă!”?

   

    A fi femeie și a crește un băiat nu-i treabă ușoară. De-a lungul postărilor mele am adus în lumină această teorie în ideea de a-l aduce în prim-plan și pe el. E clar că existența lui și ceea ce devine trece prin noi femeile iar dacă noi femeile vom înțelege ce etape parcurge și cum evoluează, atunci vom admite cât de minunat este barbatul.Și-l vom iubi așa cum merită.

    Prima și cea mai importantă femeie din viața unui bărbat este mama. Ea este  pentru el siguranța, protecția și înțelegerea de care are nevoie orice copil fără excepții. Abia după vârsta de 3 ani, copilul, începe să observe că are ceva diferit față de ea: că el este băiețel iar mama femeie.Însă starea de bine care i-o conferă această ființă minunată îi stârnește gelozie și din instinct o acaparează.O vrea doar pentru el și știe sigur că atunci când va fi mare se va căsători cu ea (și se va căsători cu ea, dar sub alta formă: fata va semăna cu mama). Această perioadă, foarte delicată, are la bază complexul lui Oedip (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/04/complexe-si-frustrari.html) care nerezolvat va ține bărbatul la acest stadiu din cauza nerezolvării lui.
    Ajuns la vârsta de 7 ani,băiatul începe să se desprindă singur de mamă, iar separarea durează uneori și toată viața. El își construiește identitatea masculină în opoziție cu cea feminină.Își conturează duritatea masculină în oglindă cu sensibilitatea feminină. Își urmează instinctele în contrast cu supunerea cerută  de mamă.
    Freud spunea că ieșirea de sub atașamentul mamei este o trăire intensă și perfectă doar dacă depășește momentul de gelozie față de mamă când ea este în compania tatălui.Este momentul delicat în care apare importanța tatălui în devenirea fiului ca bărbat.
   Chiar dacă pare că băiatul este rebel el de fapt exersează această nouă stare și ignoră mama. Până acum a fost copilul mamei, acum trebuie să devină băiat. Iar băieții sunt neastâmpărați, jucăuș, nu iau nimic în serios, sunt răi, ciufuliți, dezordonați, certăreți. Fapte pe care mama le respinge, însă așa înțelege el că se va detașa de ea: făcând în contrast la ceea ce ea îl îndeamnă. Pare un stereotip însă natura l-a creat cu un scop: acela de a-i defini și oferi posibilitatea de a-l caracteriza.
      La 13 ani, autoerotismul  favorizează autonomia masculină. Este o nouă latură pe care o capătă și care-l lămurește asupra puterii erotice de care dispune. Este și momentul când pleacă din cuib în căutarea de noi experiențe și nu orice fel de experiențe, ci experiențe erotice. Acum când este responsabil de producerea propriilor plăceri și când îl încearcă noi senzații  plăcute de euforie îi crește încrederea în sine.Mama nu mai este unica sursă de producere a plăcerii. Doar sentimentele de culpabilitate și de tristețe față de mamă îl mai întorc la cuib. Și încă mai are nevoie de ea pentru că încă nu este pe deplin de matur să își construiască propriul lui cuib.Dar el o respinge pentru că simte că nu mai are nevoie de ea.
    Pentru că este la pupertate este și interesat de fete. Iar cum el este mereu neastâmpărat, jucăuș, nu ia nimic în serios, e rău și ciufulit, dezordonat și certăreț...este și mereu respins de ele așa cum și mama o face. Aceste ele seamănă cu mama iar refuzul lor nu este tocmai plăcut,ci din contră îi stârnesc ură și îl constrâng.Poate apărea complexul de inferioritate pentru că este într-o altă perioadă delicată în care trebuie să se schimbe și să evolueze pentru că înțelege că a fi mereu respins nu este bine și puterea lui erotică nu ar mai avea pentru cine să o folosească. Mama îl primește oricând în cuibul ei, ea îl place oricum chiar dacă uneori îi respinge acțiunile și felul de a fi.
   Spre sfârșitul pubertății, băiatul își găsește inspirație în mamă.Devine mai puternic și are mai multă voință de a evolua și de a schimba felul lui rebel și neglijent. Mama este prima care observă și cea mai subtilă schimbare și din nou îl place ți-l apreciează. Se simte din nou iubit și apreciat. Se simte în siguranță, protejat și înțeles.Ca în copilărie.
   Este mai pregătit să se avânte din nou cu elan către noi cuceriri, noi experiențe și noi trăiri. Începe să iubească și să se teamă. Simte și trăiește atât de multe încât devine confuz. Pierde controlul și rândul  experiențelor, iar asta îl contrariează, îl obosește, îl face irascibil și din nou nesigur. Femeile nu sunt ceea ce credea el de la mama lui că sunt.Ele nu-l primesc înapoi oricând și nici nu-l plac oricum. Nu observă și nu-i apreciează schimbările și evoluțiile în bine. Cer mereu de la el câte ceva și nu au răbdare.
    Este din nou dezarmat și mai confuz ca niciodată. Mama  nu l-a învățat subtilitățile feminine, sensibilitățile lor, micile secrete și nevoia feminină de a respinge un băiat doar din plăceri nevinovate. Îi reneagă locul important în viața lui ca băiat și o critică.dintr-o dată nu mai este perfectă și nici bună. Însă el se va întoarce la ea. Iar mama  neobosită îl primește.
     Pe când el își duce propriile lupte interioare, descopră că rivalul cel mai mare din viața lui- tatăl- este de fapt mai mult decât un aliat.El are deja experiența conviețuirii cu o femeie și este momentul în care acesta pătrunde în diada mamă-fiu. Rolul jucat de tată în viața tânărului fiu trebuie să fie unul ferm și jucat nu față de fiu cât față de mama acestuia care îi este soție și cu care doar el formează un cuplu. Băiatul este nevoit să renunțe la exclusivitatea pentru mamă și începe adevăratul proces de desprindere.
   Alt rol jucat de tată este de a întări masculinitatea tânărului băiat.Tatăl joacă acum cel mai important rol al său din întreaga evoluție a fiului:  trebuie să fie exemplul cu care băiatul să se poate identifica.Reprezentându-se ca băiat, se poate sustrage mamei.
    Cînd vedem cât de important este tatăl, înțelegem cât de mari sunt consecințele absenței sale: constituirea cuplului mamă-fiu (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/03/relatia-mama-fiu.html ), locul tatălui luat de către fiu, persistența influenței mamei, dificultatea băiatului de a se maturiza afectiv și sexual.
    Pentru a-și dobândi virilitatea, băiatul trebuie să părăsească universul feminin. Timp de 9 luni a trăit în pântecele ei, apoi 7 ani printre fustele sale. Unele femei l-au scufundat în feminitate, altele l-au inhibat, altele nu i-au arătat modele masculine.Iar el cumva, va trebui să i se opună, să o refuze și să persevereze.    
   Tatăl este cel care-l învață cum să se poarte cu o femeie, care îi sunt micile secrete, cu ce arme să lupte, cu ce vorbe o poate cuceri, unde să-i caute în suflet pentru a o îndupleca. Băiatul se confruntă cu subtilitățile, cu răbdarea, cu calmul, cu înțelepciunea. Se ajută de farmec, de masculinitate, de șarm și  tandrețuri. I se dezvoltă simțuri subtile, noi viziuni și înțelege noi perspective. Poate chiar și să vadă prin ochii unei femei. Acum a devenit acel bărbat minunat de care orice tată ar fi mândru. Iar un bărbat minunat este mereu pregătit să-și construiască propiul cuib(însă sub atenta supraveghiere a mamei) pentru că abia acum face parte dintr-o nouă generație.
   Așadar, dragi femei...iubiți bărbatul minunat!Caci a trecut prinr-un lung și emoționant șir de schimbări...

De la deziluzii la noi oportunități

    Când o relație se sfârșește rău avem tendința de a spune: ”Gata cu dragostea!Am să închid porțile iubirii”.Este o reacție naturală care mai apoi poate deveni periculoasă și  poate ține pe loc viitorul.Însă, de la o deziluzii  la o noi oportunități...nu e decât un pas.

 Persoanele care își închid inimile își închid șansele. Cum după o noapte furtunoasă soarele nu spune niciodată că nu mai răsare, așa și noi după o dezamăgire dureroasă nu trebuie să închidem sufletele și să le răpim șansa de noi începuturi.
   A te transpune într-un alt personaj după o despărțire  nu este o soluție. Se  anulează orice urmă de autenticitate și libertate. Libertatea este benefică pentru că va lăsa la iveală durerea și tristețea închiderii unui capitol amoros. Nu e ușor să fi părăsit, trădat, înșelat, păcălit, însă este mai greu să creezi impresia că totul este bine și să ți la nesfărșit în buzunar o cheie care nu va mai deschide niciodată un lacăt.Să-ți vezi propriile răni și să simți propriile dureri e ca și când te-ai privi lovit de un zid din fața căruia nu te poți da. Este însă nevoie ca acel zid să se prăbușească pentru a se putea ridica un altul nou și mai rezistent.

     O relație încheiată dă naștere la deziluzii.Deziluziile dau naștere la incertitudini, iar incertitudinile adună în inimă neîncredere, nepăsare, ură și cine mai știe câte alte sentimente.

    Este normal ca unele relații să nu fie satisfăcătoare așa cum este normal să cumperi un disc al cărui autor să te dezamăgeasca cu prestația sa, cum este normal să se anuleze un tren, cum este normal să nu-ți placă un gust al unei prjituri al cărei aspect era cel puțin delicios. Dacă însă acorzi o șansă autorului și îi mai asculți un alt disc, dacă aștepți un alt tren pentru că trebuie neapărat să ajungi la destinație, dacă mai cumperi și alte prăjituri aspectuase...nu te grăbi să nu acorzi o șansă tocmai sufletuui tău.
 
    Cum recunoști o deziluzie
O deziluzie se simte și trăiește în interior.Tocmai de aceea este greu de identificat pentru că nu are un anume mod de a se exterioriza.Și totuși ceva ceva o trădează. Persoana dezamăgită privește cu seninătate către relația tocmai încheiată, chiar cu sentimentul că a fost mai bine că s-a întâmplat așa însă nu va mai dori alta. Se sperie de noi începuturi ( mai ales amoroase). Este atentă la ce persoane noi cunoaște. Nu mai crede în relații de durată.Caută părerile celorlalți cu privire la relații și le reține doar pe cele ce sunt în concordanță cu ale sale.Se dedică exclusiv carierei sau unui hobby de mult uitat sau neexersat. Generalizează frecvent (femeile/bărbații sunt toți/toate la fel) chiar dacă nu are legătură neapărat cu amorul sau iubirea.
   Cum anticipezi potențialul cuiva de a trăi o deziluzie
Fiecare om are propria istorie de viață, experiențe și propriul potențial. Din comportamentul, atitudinile și acțiunile oamenilor poți intui dacă după o relație eșuată va fi sau nu dezamăgit.
-La început caută iubirea absolută;
-Nu stă pe gânduri când vine vorba de a se implica într-o relație;
-Când se află într-o relație este mereu anxios din teama de a nu fi perfect sau la înălțimea așteptărilor partenerului/ei;
-Nu caută să-și repare greșelile ci se victimizează, se lamentează, iar suferința i se poate croniciza;
-Propria suferință și deziluzie o transformă într-o filozofie de viață.

    Această ultimă idee de a transforma propria deziluzie în filozofie de viață ține oportunitățile departe și greșelile se vor repeta la nesfărșit.
   Scurt ghid practic
*Găsește propriile scheme ce aduc relațiile la naufragiu (după ce îți cunoaște familia, după un an de relație, după primul concediu petrecut împreună, după ce îi ceri să va mutați împreună etc)
*Identifică micile aspecte care se repetă în fieare relație (îl/o critici, nu-i accepți prietenii, nu aveți activități împreună, fiecare partener a avut acealași tip de job)
*Nu pune mare preț pe experiența din relațiie trecute sau din viață în general;fiecare nou început este mereu diferit de ceea ce a fost în trecut.Pe măsură ce pui accent pe experiență se vor repeta negreșit.
*Când reîncepi o relație dă jos masca persoanei dezamăgite și trădate.O nouă relație are nevoie spontaneitate nu de demonstrații și certitudini.
*Nu fă noul/a partener/ă să plătească pentru ceva din trecutul tău de care cu siguranța nici nu știe.

   Tot de ceea ce are nevoie persoana dezamăgită este de a se asculta pe ea însăși, de a-și pune pe tapet propriile emoții, trăiri, reacții, greșeli, slăbiciuni și de a le modela într-o formă cât mai ideală.

Confortul echilibrului interior este atât de grandios încât apoi poți prinde aripi pentru că ești liber.

Restul...vine de la sine.

     

Relații fără viitor

   Când întâlnim o nouă persoană și ne atrage și dorim să formăm o nouă relație, devenim atât de entuziasmați, încât uităm unele aspecte cum ar fi: să punem întrebări pentru a afla unele amănunte importante despre partener.

        Pășind peste unele indicii ce ți-ar arăta că relația nu ar merge și insistând pe a o crea  cât mai intimă, ajungi într-un moment al relației și chiar al vieții, când pare că nu mai poți merge mai departe, că nu mai poți evolua și dezvolta ca om și personalitate și devi nefericit, deprimat, inactiv social. Toate acestea au un motiv, un sens dar și o rezolvare. Identifică unele momente cheie din viața ta ( când, cum și de ce ai decis să faci un copil, să te căsătorești, să te muți de la părinți pentru a sta singur, când ai sfârșit o relație, cum ai sfârșit relația și ai început alta).Este posibil să fi greșit că nu ai avut răbdare pentru inițierea relației, să o fi grăbit conturând-o intimă și să-i fi acordat o șansă din diverse motive care de fapt te au doar pe tine în centrul atenției. Deși este mai simplu să credem că celălalt este de vină sau că soarta și destinul așa au fost, mai bine pentru o secundă devino sincer cu tine și caută acele puncte greșite pe care să le corectezi.

        Într-o relație de cuplu nimic nu este simplu.Conviețuirea, iubirea, intimitatea, comunicarea,supraviețuirea,...totul trebuie făcut în doi și împărțit în doi.Matematic vorbind, orice număr îl împarți la 2...va da mereu un număr fix...deci două jumătăți.Egale. În viața de cuplu, orice lucru împărțit la doi nu dă mereu un alt lucru fix...deci două jumătăți. Balanța va fi într-un balans continuu, părând o  nesfârșită luptă de aducere și menținere în echilibru.
   O relație este o înțelegere asupra unui egal parteneriat pentru milioane de aspecte ce pot lega un cuplu.Egalitatea este cuvântul cheie și nu mă refer aici la egalitatea dintre sexe (nici nu m-aș gandi să încep aici un război între sexe). Mă refer la egalitate ca la o negociere corectă, echilibrată care să permită celor doi evoluția personală prin sprijin reciproc. E ca și când doi oameni construiesc o scară împreună pentru că așa au stabilit de comun acord, scară pe care o construiesc treaptă cu treaptă și le  urcă  pe rând.Când unul din parteneri nu mai adaugă o treaptă scării, atât el cât și celălalt vor rămâne pe loc la același nivel. Sinceritatea ar fi de mare ajutor în acest moment. Cel ce nu mai dorește înălțarea scării va trebui să-i mărturisească acest lucru celuilat, pentru ca cel din urmă să hotărască ce va face pe viitor. Va rămâne la acest nivel alături de partenerul cu care a construit scara până la acest nivel, sau își va căuta un alt partener alături de care să continue ce a început.
 
           Unele  relații nu au capacitatea de a construi nici măcar o treaptă.Rămân la ”start” mulți ani împreună și asta pentru că unul dintre parteneri sau chiar amândoi aduc în relația de cuplu cu sau fără voia lor, diverse probleme din copilărie.

           Un copil care ia  parte la suferințele celor apropiați și iubiți, cum ar fi mama, tata, frații, bunicii și îi vede umiliți, jicniți, neajutorați, va dezvolta un  impuls de a ajuta.Păstrând această dorință pentru mult timp și făcând din ea o nevoie proprie, copilul astăzi adult, va proiecta acest ajutor de care aveau nevoie părinții și familia lui, asupra partenerilor de viață.Astfel, se va simți mereu responsabil cu oferirea de ajutor partenerului, pe care îl consideră slab, dezorientat, confuz, vulnerabil.
      Idolatrizat, partenerul primește avalanșe de sfaturi,recomandări, va fi atent urmărit, mereu încurajat, deciziile se vor lua în locul lui pentru că el nu se descurcă niciodată bine,i se vor tolera toate comportamentele fie ele oricât de antisociale.
       Dacă ești într-o relație și crezi că cel de lângă tine nu se poate descurca fără tine, că nimeni nu-l poate iubi, asculta, încuraja mai bine decât tine, dacă te simți dator să-i vindeci răni din copilăria lui, dacă eviți orice tip de confruntare cu el de teama de a nu-l supăra sau deranja, dacă ești de acord cu orice tolerându-i și justificându-i orice acțiune...atunci este o problemă în relația voastră. Problema nu este la el.Problema este la tine care de fapt încerci să-ți satisfaci nevoia de a oferi  ajutor cu orice preț.
  În general,cum cel mai apropiat om este chiar partenerul de cuplu, nu rămâne decât să-i fie răsturnate lui toate camionale pline cu nevoile de ajutorare acumulate de atâta timp.Nu este nimic în neregulă cu a ajuta, este în neregulă cu a ajuta pe cel ce nu cere ajutor sau nu are nevoie reală de asta.
   La fel de nesănătoase sunt și relațiile în care unul dintre parteneri este mai interesat de celălalt decât celălalt de el.Chiar dacă cel ce nu primește atenție și iubire, interes și susținere, observă distanța parterelui, relația continuă și continuă cu veșnica speranță că într-o zi lucuruile se vor schimba și că va veni și rândul celuilalt să le ofere.Cum însă un prezent nu se trăiește din proiecțiile viitorului, este mai bine să întrerupi relația dacă observi câteva aspecte la partenerul tău, aspecte ce conclud faptul că el nu are interes pentru tine cum ai tu pentru el. Dintre acestea ar fi că:- nu are entuziasm când faceți diverse lucruri împreună (cumpărături, vacanțe, planuri de  viitor)
-renunți la multe plăceri proprii doar ca să-i faci pe plac, însă el niciodată  nu face la fel
-nu a povestit familiei lui despre tine așa cum tu ai făcut deja
-nu vorbește apropae niciodată despre el, despre ce probleme are, temeri, bucurii, planuri, în timp ce tu te deschizi ca o floare față de el
-are puține inițiative în ceea ce vă privește ( nu te ia de mână, nu-ți cere sfaturi, părerea, nu te privește în ochi și nu e atent la ceea ce spui)
    Aceste fapte își au rădăcinile în copilărie. Învățând de copil că nu ai voie să fi iubit,că nu meriți atenție pentru că nu ești o persoană valoroasă,  că pentru intimitate trebuie să aștepți cuminte, că lucrurile bune se întâmplă foarte rar și nu oricui. La maturitate acest profil rămâne valabil.Astfel te comporți ca și când ai fi un copil cuminte și suspus ce-l așteaptă pe Moș Crăciun. Doar dacă ai răbdare și te comporți frumos poți avea parte de bucurii, iubire, atenție, intimitate.Depășind aceste momente și temeri, poți ajunge într-un moment echilibrat pe fondul căruia să poți pune bazele unei relații pe care împreună și în mod egal să o hrăniți, la care să  contribuiți și de care să aveți plăcerea de a o perfecționa.
  
   O altă problemă și una destul de interesant de strategic construită este cea în care ai o relație cu o persoană pe care o ai drept model. O relație foarte strânsă cu unul din părinți (de regulă cu tatăl dacă ești o fată și cu mama dacă ești băiat) nu face altceva decât să prelungească nevoia de a-l mai avea. Și cum vârsta nu-ți mai poate permite, se apelează la un tertip, inteligent de altfel: faci din partenerul/a tău/ta părinte de care nu te poți despărți.Astfel, îl/o idolatrizezi, îl/o  asculți ca pe un/o sfânt/ă, îi ceri mereu sfaturi, păreri, vorbeși și crezi despre el/ea că este mult mai bun/ă decât tine, are o inteligență superioară ție, este mai valoros pentru că are o poziție socială și profesională mult mai bună decât ale tale, are o atitudine și o personalitate mult mai puternice decât ale tale, este mai bun/ă în tot și la toate. Este adevărat că nu ai cum să nu iubești o astfel de personaă și să nu ți-o dorești aporape, însă nu neglija aspectele tale pozitive, calitățile, atitudinea și personalitatea ta, inteligența și valoarea în ansamblul tău  ca persoană. Și lipsa părinților sau lipsa aprecierii din partea lor pot determina în mod iconștient. Părinții care nu oferă afecțiune, atenție, iubire și îngrijire sub toate formele ei, nu fac altceva decât să-și pună copilul în postura de a-și alege metaforic un alt părinte. De cele mai multe ori se întâmplă ca însăși partenerul/a să devină părinte. Aceasta este însă o alegere cu urmări defectuase și care nu permite cuplului și persoanelor ce îl formează să evolueze.
  
         Nu este o relație de viitor nici cea în care ai alături o persoană de la care aștepți să se schimbe și motivul pentru care continui această relație nu are nicio legătură cu realitatea lui și a voastră, ci cu potențialul lui.Făcând din celălalt un țel și un proiect, prelungești un prezent care poate fi dureros, trist, devalorizator pentru tine, așteptând ca celălalt să se schimbe ca să-ți fie și ție bine. Această așteptare îndelungată adâncește rănile suferinței până când vei uita cine ești cu adevărat, ce poți realiza pe viitor, ce forțe ai și ce poți realiza cu ele. Această stare de sine plafonată te face să accepți din ce în ce mai multe de la parnereul /a tău/ta. Orice greșeală o percepți cu indulgență, speri mereu că va fi ultima până la proba contrarie, încerci mereu să te Autoconvingi că are nevoie de o șansă, înțelegi că orice greșeală face se datorează lipsei de înțelege, afecțiune și iubire din partea părinților din perioada copilăriei sale, iar datoria ta este să-i inchizi acele răni pentru ca mai tîrziu el să devină omul matur pe care ți-l dorești de fapt. Însă nimeni nu se poate schimba prin ochii nimănui și nici prin conștientizarea greșelilor din partea celuilalt.
    
                Oricine se poate schimba și evolua însă doar prin ochii săi, prin conștientizarea proprie a propriilor  greșeli și prin acțiuni directe și concrete. Așteptând să evolueze, să se maturizeze, să devină un om cu o personalitate puternică cu mari realizări, în speranța că vei fi răsplătit/ă te vei cufunda singur în așteptări și dezamăgiri, vei pierde încrederea în sine și în ceilalți. Cel ce alege să se schimbe o va face cu forțele proprii și singurul căruia îi va purta recunoștință va fi lui însuși.Ceilalți nu pot fi decât martori.Este ca la un joc de fotbal. Jucătorii unei echipe au contribuit la câștigarea cupei, suporterii au fost doar asistenți la un spectacol. Cum însă jucătorii au avut nevoie de suprotul moral și încurajări din partea lor, tot așa și noi avem nevoie de suportul și încurajările din partea partenerului/ei.
   În consecință, o relație sănătoasă și de viitor este cea în care ai alături un partener pe care îl accepți așa cum este el în prezent nu așa cum poate va fi el într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Trăirea prezentului pentru așteptarea continuă a unui viitor mai bun te va face mai nefericit/ă decât crezi.