Ce spui de fapt când spui ”Nu” ?

   

 Te-ai gândit vreodată ce spui de fapt după ce spui Nu? Care sunt urmările unui Da, deși nu vroiai să spui, dar nu ai avut curajul să o faci? Ei bine, sunt  mult de spus despre ce înseamnă când spui Nu, deși majoritatea oamenilor consideră că refuzul aduce conflicte, rănește oamenii și te fac neplăcut și respins. Teama de a nu fi plăcut și cooperant te aruncă în vârtejul unui Da, ce din partea ta este cu intenții bune, însă, pentru că nu ți l-ai dorit ca răspuns te pun în situații stânjenitoare. De câte ori nu ai acceptat un favor pe moment pentru ca în secunda doi să născocești minciuni pentru a refuza ceea ce tocmai ai acceptat? Și pentru ați susține minciuna mai adaugi alte câteva ca apoi să eviți persoana pentru că nu mai ști exact ce i-ai spus sau pentru că nu mai ști pur și simplu ce să mai spui?Presupun ca răspunsul este: ”de neumărate ori”. Dacă am intuit bine, atunci acest articol îți este dedicat și ție. Pentru că dacă ai reuși să îndrăznești să spui Nu, ai vedea ceea ce spune acest răspuns despre tine!

         Este oare greu să spunem ”Nu” atunci când cineva ne cere o favoare? Ai tinde să spui..Nu! Însă Da! Este greu să spunem Nu și majoritatea oamenilor optează pentru a minți, a găsi alternative, a fugi, a subtitui sau a da vina pe celălalt. De câte ori nu te-a rugat o prietenă să ieși cu ea la o cafea în timp ce tu vroiai să rămâi acasă să vezi un film, sau mama ta care îți cere să o duci cu mașina acasă pentru că fie plouă fie este prea cald, iar tu aveai nevoie să te odihnești? Sau de câte ori o colegă de serviciu nu ți-a cerut să dai telefon unor clienți în locul ei și astfel tu să rămâi o oră în plus după program pentru că nu ai avut timp să să iți termini treaba ta? După ce accepți și faci favorul te simți stânjenit, frustrat, te învinovățești pentru că nu i-ai spus Nu și îți trec prin minte o grămadă de idei care nu îți dau pace și nu te lasă să îți faci treaba până la capăt. Este clar că ar fi trebuit să refuzi și asta ar fi fost în favoarea ta.
     Exemplele pot continua, dar ideea este aceași: când accepți un favor și răspunzi DA deși ai fi vrut să spui NU lucrurile se complică. Nu este nimic în neregulă în a face favoruri, în a oferi ajutorul și a spune Da unor rugăminți, însă trebuie să fi atent dacă vrei cu adevărat acest lucru.
    Când spui Da fără  să clipești și când accepți să ajuți fără să pui mai multe întrebări te fac pe moment să te simți un om minunat. Și este frumos să te simți așa. Depinde dacă și mai apoi te simți la fel  sau...nu.
    Ceea ce face dificil să spunem Nu are rădăcini în copilăria noastră timpurie de până la 3 ani. Aceasta este o etapă de vîrstă foarte delicată în care copilul învață să descopere lumea, învață să se descurce singur și îi place să exploreze. Părinții, din rațiuni sociale de cele mai multe ori, interzic uneori chiar drastic și agresiv copiilor să facă anumite lucruri formulând propoziții cu micul și nevinovatul Nu:
    ”Nu ai voie să atingi...”
    ”Nu pune mâna acolo”
    ”Nu alerga”
     ”Nu băga chestia aia în gură”
Sună cunoscut!? :)

   Învățați de mici că NU ai voie să faci o grămadă de lucruri, copii, când vor deveni adulți, vor avea acelaș tip de comportament și vor spune Da de nenumărate ori, deși asta le aduce nemulțumiri și frustrări de cele mai multe ori. Acești adulți interiorizați aceptă să se pună în slujba celorlalți din teama de abandon și puternicul resentiment că nu vor mai fi apreciați și iubiți.
   Din păcate educația încurajează pasivitatea și produce indivizi disciplinați și supuși. Este greu să te porți diferit față de ceilalți pentru că riști să fi exclus din grup și ignorat de societate. În mod automat oamenii se  conformează majorității și se supun nevoilor celorlalți, îi ajută pe cei puternici să-și  îndeplinească propriile visuri, le oferă sprijin să se dezvolte și le acordă șansa să persevereze. În timp ce acei adulți slabi devin tot mai interiorizați, supuși, triști, amăgiți și simțind  că nu au făcut nimic cu propria viață.
    La automatizarea răspunsului Da la orice stau și unele experiențe cu oameni care reacționează agresiv și la cel mai mic refuz. Primii oameni din viața noastră care nu acceptă un răspun Nu sunt chiar proprii noștri părinți. Aflați la vârsta încercărilor și implicit a greșelilor, copii tind să fie disciplinați prin amenințări și jocuri subtile: ”Dacă nu te speli pe mâini și nu vi imediat la masă mami cu tati nu te mai iubesc!” Ei bine, ce copil nu s-ar conforma acestei cerințe? La auzul acestor fraze copilul este înspăimântat chiar îngrozit că nu va mai fi iubit, pentru că el nu înțelege ideea ci preia cuvintele ca atare. Este încă dependent de părinți, este fragil și are nevoie de atâta iubire încât se conformează și face ceea ce își doresc părinții lui în acel moemnt, deși el vroia cu totul altceva. Repetate, aceste scene fac din copil și mai apoi din adolescent și adult o personalitate ștearsă în slujba nevoilor celorlalți, dar cu sentimentul (fals de altfel) de a face o faptă bună: aceea că ai mulțumit pe cineva. Când acepți să faci ceva deși nu ți-ai fi dorit nu o vei face niciodată bine și te pui pe tine în pericol. O tânără acceptă să conducă asociația de locatari deși nu avea timp și pentru acest lucru, încât a plătit o amendă de 2000 de euro pentru că a pierdut două facturi și nu a putut dovedi că a plătit utilitățile la lumină ale blocului. O altă tânără a ales să se mute într-un cartier unde plătește chiria mai mare pentru că nu putea refuza o vecină care îi cerea favorul de a-i supraveghea copii când își făcea cumpărăturile. Urmările și consecințele unui Da pot crea discomfort psihic enorm. Deși pare mai greu de spus Nu, acesta crează pe moment o ușoară tensiune și poate celălalt va fi uimit că l-ai refuzat. Însă, spre surprinderea ta, îți pot garanta că 99% dintre persoanele refuzate se vor simți satisfăcute de refuz mai mult decât de un Da urmat de tensiuni care pot cauza neplăceri. Probează!
   Când spui Nu apare imediat teama de abandon, impresia că vei fi criticat și exclus și vei fi considerat rău, cusurgiu, egoist, neprietenos. Urmarea unui Nu este, în mintea majorității oamenilor, un conflict izbucnit chiar de ei. Și cine și-ar mai dori vreodată un prieten care crează doar conflicte? Așadar, este mai simplu să accepți orice. Cu riscul de a te simți trist și depășit de situația în care tocmai ai intrat.

 Ce spui de fapt când spui Nu?
     Atunci când spui Nu îți respecți nevoile și timpul și acorzi atenție drepturilor personale. Poți ajuta o prietenă să aleagă un cadou iubitului ei, dar în același timp ai nevoie de odihnă. Poți merge la meciul de fotbal cu iubitul tău, însă ai nevoie de timp să îți termini lucrarea ce o ai de predat chiar mâine. Poți avea grijă de copii vecinei, dai ai dreptul să te răsfeți și să stai în liniște. Un Da spus cu voce tare poate strica o prietenie de o viață într-o secundă în care ai fi putut spune Nu. Este exemplul actorului Lucien Guitry, care,obosit de insistențele unui bun amic, acceptă invitația acestuia la masă. Imediat ce acesta iese din birou, actorul strigă cu voce tare către secretară : ”Amintește-mi să-i scriu imbecilului că nu mă duc joi cu el la masă!”.Dar tocmai în acel moment îl vede în ușă pe amicul care se întorsese să își ia umbrela pe care o uitase.Fără ezitare, actorul adaugă: ”Pentru că joi iau masa cu domnul!” Ar fi minunat să avem cu toții această prezență de spirit, dar realitatea infirmă că am avea la îndemână atât de ușor aceste magice cuvinte.
  
    Când spui Nu ești curajos și acepți confruntările. Nu contează ce sentimente sau ce reacții au ceilalți la refuzul tău pentru că tot ceea ce contează în acel moment ești tu. Sună egoist, însă sunt momente în care trebuie să contezi înaintea tututor. Când refuzi îți cunoști limitele și îți prioritizezi nevoile.
    Câns spui Nu ai încredere în tine, te apreciezi, nu te judeci și nu te învinovățești pentru urmările refuzului tău. Înțelegi că nu ești dator și responsabil pentru ceilalți și că poți alege momentul când vrei să ajuți pe cineva.
   Când spui Nu ești un om liber, nu depinzi de atenția și iubirea nimănui și ai încredere că ceilalți te vor aprecia pentru multe alte calități mai mult decât pentru un simplu refuz de moment. Ești în largul tău, te porți firesc și ești senin. Ceilalți nu doar că se pot molipsi de pozitivismul tău, dar te vor aprecia mai mult.
   Câns spui Nu te respecți pe tine și prin urmare și ceilalți te vor respecta. Un răspuns negativ face parte din registrul normal al reacțiilor umane și poți fi socotit și apreciat pentru reațiile autentice și de calitate, mai ales dacă Refuzul este însoțit de explicații sincere.
   Câns spui Nu ești mai degrabă echilibrat decât anxios. Echilibrat pentru că îți evaluezi starea de spirit în momentul în care primești cererea și ai capacitatea de a evalua și echilibra situația. Poți refuza pe moment și amâna pe altă dată. Poți evită să mai adaugi unei zile încărcate și proaste și alte griji care nu îți aparțin.
Eeste adevărat că este mai greu să spui Nu cu voce tare, decât să spui Da urmat de gândul: ”Ar fi trebuit să spun NU!” Nu se poate schimba acest mod de reacție când ai învățat asta de mic, însă poți încerca!

  

Când spun băieții: ”Adio, mamă!”?

   

    A fi femeie și a crește un băiat nu-i treabă ușoară. De-a lungul postărilor mele am adus în lumină această teorie în ideea de a-l aduce în prim-plan și pe el. E clar că existența lui și ceea ce devine trece prin noi femeile iar dacă noi femeile vom înțelege ce etape parcurge și cum evoluează, atunci vom admite cât de minunat este barbatul.Și-l vom iubi așa cum merită.

    Prima și cea mai importantă femeie din viața unui bărbat este mama. Ea este  pentru el siguranța, protecția și înțelegerea de care are nevoie orice copil fără excepții. Abia după vârsta de 3 ani, copilul, începe să observe că are ceva diferit față de ea: că el este băiețel iar mama femeie.Însă starea de bine care i-o conferă această ființă minunată îi stârnește gelozie și din instinct o acaparează.O vrea doar pentru el și știe sigur că atunci când va fi mare se va căsători cu ea (și se va căsători cu ea, dar sub alta formă: fata va semăna cu mama). Această perioadă, foarte delicată, are la bază complexul lui Oedip (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/04/complexe-si-frustrari.html) care nerezolvat va ține bărbatul la acest stadiu din cauza nerezolvării lui.
    Ajuns la vârsta de 7 ani,băiatul începe să se desprindă singur de mamă, iar separarea durează uneori și toată viața. El își construiește identitatea masculină în opoziție cu cea feminină.Își conturează duritatea masculină în oglindă cu sensibilitatea feminină. Își urmează instinctele în contrast cu supunerea cerută  de mamă.
    Freud spunea că ieșirea de sub atașamentul mamei este o trăire intensă și perfectă doar dacă depășește momentul de gelozie față de mamă când ea este în compania tatălui.Este momentul delicat în care apare importanța tatălui în devenirea fiului ca bărbat.
   Chiar dacă pare că băiatul este rebel el de fapt exersează această nouă stare și ignoră mama. Până acum a fost copilul mamei, acum trebuie să devină băiat. Iar băieții sunt neastâmpărați, jucăuș, nu iau nimic în serios, sunt răi, ciufuliți, dezordonați, certăreți. Fapte pe care mama le respinge, însă așa înțelege el că se va detașa de ea: făcând în contrast la ceea ce ea îl îndeamnă. Pare un stereotip însă natura l-a creat cu un scop: acela de a-i defini și oferi posibilitatea de a-l caracteriza.
      La 13 ani, autoerotismul  favorizează autonomia masculină. Este o nouă latură pe care o capătă și care-l lămurește asupra puterii erotice de care dispune. Este și momentul când pleacă din cuib în căutarea de noi experiențe și nu orice fel de experiențe, ci experiențe erotice. Acum când este responsabil de producerea propriilor plăceri și când îl încearcă noi senzații  plăcute de euforie îi crește încrederea în sine.Mama nu mai este unica sursă de producere a plăcerii. Doar sentimentele de culpabilitate și de tristețe față de mamă îl mai întorc la cuib. Și încă mai are nevoie de ea pentru că încă nu este pe deplin de matur să își construiască propriul lui cuib.Dar el o respinge pentru că simte că nu mai are nevoie de ea.
    Pentru că este la pupertate este și interesat de fete. Iar cum el este mereu neastâmpărat, jucăuș, nu ia nimic în serios, e rău și ciufulit, dezordonat și certăreț...este și mereu respins de ele așa cum și mama o face. Aceste ele seamănă cu mama iar refuzul lor nu este tocmai plăcut,ci din contră îi stârnesc ură și îl constrâng.Poate apărea complexul de inferioritate pentru că este într-o altă perioadă delicată în care trebuie să se schimbe și să evolueze pentru că înțelege că a fi mereu respins nu este bine și puterea lui erotică nu ar mai avea pentru cine să o folosească. Mama îl primește oricând în cuibul ei, ea îl place oricum chiar dacă uneori îi respinge acțiunile și felul de a fi.
   Spre sfârșitul pubertății, băiatul își găsește inspirație în mamă.Devine mai puternic și are mai multă voință de a evolua și de a schimba felul lui rebel și neglijent. Mama este prima care observă și cea mai subtilă schimbare și din nou îl place ți-l apreciează. Se simte din nou iubit și apreciat. Se simte în siguranță, protejat și înțeles.Ca în copilărie.
   Este mai pregătit să se avânte din nou cu elan către noi cuceriri, noi experiențe și noi trăiri. Începe să iubească și să se teamă. Simte și trăiește atât de multe încât devine confuz. Pierde controlul și rândul  experiențelor, iar asta îl contrariează, îl obosește, îl face irascibil și din nou nesigur. Femeile nu sunt ceea ce credea el de la mama lui că sunt.Ele nu-l primesc înapoi oricând și nici nu-l plac oricum. Nu observă și nu-i apreciează schimbările și evoluțiile în bine. Cer mereu de la el câte ceva și nu au răbdare.
    Este din nou dezarmat și mai confuz ca niciodată. Mama  nu l-a învățat subtilitățile feminine, sensibilitățile lor, micile secrete și nevoia feminină de a respinge un băiat doar din plăceri nevinovate. Îi reneagă locul important în viața lui ca băiat și o critică.dintr-o dată nu mai este perfectă și nici bună. Însă el se va întoarce la ea. Iar mama  neobosită îl primește.
     Pe când el își duce propriile lupte interioare, descopră că rivalul cel mai mare din viața lui- tatăl- este de fapt mai mult decât un aliat.El are deja experiența conviețuirii cu o femeie și este momentul în care acesta pătrunde în diada mamă-fiu. Rolul jucat de tată în viața tânărului fiu trebuie să fie unul ferm și jucat nu față de fiu cât față de mama acestuia care îi este soție și cu care doar el formează un cuplu. Băiatul este nevoit să renunțe la exclusivitatea pentru mamă și începe adevăratul proces de desprindere.
   Alt rol jucat de tată este de a întări masculinitatea tânărului băiat.Tatăl joacă acum cel mai important rol al său din întreaga evoluție a fiului:  trebuie să fie exemplul cu care băiatul să se poate identifica.Reprezentându-se ca băiat, se poate sustrage mamei.
    Cînd vedem cât de important este tatăl, înțelegem cât de mari sunt consecințele absenței sale: constituirea cuplului mamă-fiu (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/03/relatia-mama-fiu.html ), locul tatălui luat de către fiu, persistența influenței mamei, dificultatea băiatului de a se maturiza afectiv și sexual.
    Pentru a-și dobândi virilitatea, băiatul trebuie să părăsească universul feminin. Timp de 9 luni a trăit în pântecele ei, apoi 7 ani printre fustele sale. Unele femei l-au scufundat în feminitate, altele l-au inhibat, altele nu i-au arătat modele masculine.Iar el cumva, va trebui să i se opună, să o refuze și să persevereze.    
   Tatăl este cel care-l învață cum să se poarte cu o femeie, care îi sunt micile secrete, cu ce arme să lupte, cu ce vorbe o poate cuceri, unde să-i caute în suflet pentru a o îndupleca. Băiatul se confruntă cu subtilitățile, cu răbdarea, cu calmul, cu înțelepciunea. Se ajută de farmec, de masculinitate, de șarm și  tandrețuri. I se dezvoltă simțuri subtile, noi viziuni și înțelege noi perspective. Poate chiar și să vadă prin ochii unei femei. Acum a devenit acel bărbat minunat de care orice tată ar fi mândru. Iar un bărbat minunat este mereu pregătit să-și construiască propiul cuib(însă sub atenta supraveghiere a mamei) pentru că abia acum face parte dintr-o nouă generație.
   Așadar, dragi femei...iubiți bărbatul minunat!Caci a trecut prinr-un lung și emoționant șir de schimbări...

Starea de anxietate

  Se întâmplă frecvent să ai o problemă de rezolvat, una dificilă, grea cu multe necunoscute, însă de o importanță deosebită. De la început se știe că pentru rezolvarea ei este necesar mult efort fizic și psihic, de multă investiție de timp, energie și bani. Însă punctul critic în demersul rezolvării unei probleme constă în inițierea unor fapte concrete la momentul potrivit.

    Termenul de problemă nu trebuie privit doar din punctul de vedere al matematicii, pentru că în psihologie el are mai multe înțelesuri printre care: un obstacol, o greutate ce se interpune în fața realizării unui ideal, ideal ce poate fi atins prin modalități cum ar fi gândirea, inteligența; sau prin utilizarea așa-numitelor operații de procesare de ”solving problem”.

  O problemă poate fi de natură emoțională, profesională, școlară, familială, politică sau financiară.
    Așa cum spuneam, momentul decisiv în rezolvarea unei probleme este inițierea concretă a unor fapte realiste ce pot rezolva problema imediat și sigur, cu consecințe pe termen lung sau foarte lung.
 
 Dar se întâmplă adesea ca o problemă deși să aibă caracter imperativ, deci să fie urgentă, ea să fie amânată, evitată, iar după mai multe tentative de a iniția rezolvarea ei totul să se termine înainte de a fi rezolvat chiar și o mică parte.

  În ciuda faptului că unele persoane dispun de inteligență, de timp, de bani și de multe alte resure, nu pot termina rezolvarea unei probleme. Astfel de persoane pot fi recunoscute foarte ușor.Pentru că se apucă greu de rezolvarea unei probleme și sfârșeșc foarte ușor. Însă apare sentimentul de vinovăție, de neputință, de insatisfacție, teamă, grijă și o proastă dispoziție generală.Aceste stări defindesc ceea ce se numesc Stări de anxietate.

  Starea de anxietate este o stare destul de vagă, ambiguă, difuză caracterizată prin-un simțământ de insecuritate, neliniște, îngrijorare legate de o amenințare de care persoana în cauză nu-și dă seama.  Asta pentru că, tot amânând rezolvarea unei probleme cu trecerea timpului, ea poate fi trecută din conștient în inconștient.Adică o amână până uită de ea. Însă nu și inconștientul. Deși acesta are capacități extraordinar de mari de a înmagazina tot felul de lucruri care nouă ni se par inutile,  la un moment dat când se va umple va scoate afară din ele. O va face fie puțin câte puțin, prin comportamente nefirești pentru noi (neliniște, agitație, incapacitate de concentrare), fie o va face mai agresiv rezultând comportamente mult mai ample (violențe).Oricum ar fi, e clar că primim un semnal: ai o problemă de rezolvat! Rezolvă într-un fel!
 
 Starea de anxiatate prelungită aduce cu sine nu doar multiplicarea și amplificarea stărilor proaste, dar și apariția de noi probleme ca urmare a nerezolvării celei anterioare. Iar toate stările care compun și definesc anxietatea se măresc aidoma unui bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească la vale.
 
 Unii psihologi mai definesc anxietatea ca  fiind trăită ca o durere,o încordare continuă, sentimentul de pericol despre viitor, o instabilitate și insecuritate.
 
 Ceea ce este important de menționat este că anxietatea nu trebuie să fie confundate cu teama și frică, deși aceasta le conține pe amândouă. Diferența este dată de grad și de cogniție. Frica este o stare a cărei cauză este bine cunoscută de persoana în cauză. Îi este frică de profesor, de înălțime, de animale. În cazul anxietății, obiectul ce o provoacă este slab diferențiat din punct de vedere cognitiv: practic nu se știe care este cauza.Anxietatea este deci ”o teamă fără obiect”.

   Persoana anxioasă trăiește o stare nedefinită de primejdie, anicipează nereușita, nerealizarea și manifestă o stare de teamă față de posibilele evaluări sociale. În fața unei situații noi, persoan în cauză încearcă senzații de incapacitate, inaptitudine pentru cerința solicitată de aici tendința de a fugi de evidență și responsabilitate.Treptat, se simte tot mai nesigur pe propriile puteri și posibilități, devenind pesimist.Va trăi o stare interioară umilitoare, de autodispreț.Se descurajează ușor, în fața oricăror obstacole, fie ele cât de mici, se simte depășit, devine frustrat, tensionat în a căuta rezolvări, plânge cu ușurință.

  Persona anxioasă nu se poate detașa de viața socială pentru a-și oferi răgaz, odihnă, liniște, înțelegere și acceptare a situației în care se gasește.Pentru depășirea situației, își mobilizează forțele, dar, din cauza fluctuațiilor trăirilor interioare, va eșua.Consecința este ușor de intuit: slăbiciune, întărirea convingerilor că nu poate realiza nimic și mai departe evitarea situațiilor cu grad de risc, neclare sau incerte. Așa va adopta o prudență excesivă, cu care el însuși trăiește greu, mai ales că nerealizarea și izolarea socială îl convertesc într-un nefericit  fără satisfacerea nevoii de afirmare socială.

   Deși subiectul anxios simte nevoia de adeziune afectivă, de aprobare  și susținere morală, este un om retras, timid, în relațiile cu persoanele străine adoptă o atitudine retrasă, de rezervă. Despărțirea de familie, chiar și pentru câteva zile, o resimte ca pe o durere ce îi provoacă un gol sufletesc.
 
     Anxietatea, după cum am vazut, este definită ca pe trăiri de tot felul.Nu sunt de neglijat nici aspectele fiziologice.Acest amalgan de emoții, sentimente și trăiri se exteriorizează și se menționează stări de palpitații, tulburări de respirație, tahicardie în care pulsul și respirația se accelerează chiar și când persoana se află în repaus, modificări ale tensiunii musculare, slăbiciune în tot corpul, tremur, uscăciune a gurii, senzația de gol în stomac.
 
 Ca și comportament anxietatea se recunoaște la o persoană care este dezorganizată, are performanțe scăzute, tendința de a depăși starea de discomfort prin mecanisme diferite.
  
Pentru că starea de anxietate împiedică persoana să se afirme social, profesional, finaciar etc, nu se poate impune în fața celorlalți, nu-și poate spune punctul de vedere și nu evoluează, este de luat măsuri rapide. Viața ne întâmpină atât cu bune cât și cu rele, dar trebuie să reușim să mergem mai departe în cel mai plăcut mod cu putință.Este în menirea noastră! 

Relația mamă-fiu

      

Atunci când o femeie decide să aibe un copil, fără să vrea, va gândi și ce își va dori: fată sau băiat. Experiențele ei de copil o vor influența inconștient în dorința sau plăcerea de a avea o fată sau un băiat.Însă, dacă va avea un băiat, uniunea dintre ei va fi pe viață iar preferința mamei pentru el va ascunde mereu dorințe tabu.
 
    Pentru o femeie, a avea un băiat reprezintă o revanșă asupra destinului.Se pare, că fără voința sau alegerea lor voită, adoptă un comportament misogin.Iar fii lor le oferă această oportunitate, aceea de a  realiza lucruri pe care ele ca femei sau fetițe nu le-au putut face: pot practica sporturi violente, își pot continua studiile, pot avea mai multe aventuri amoroase.
  
     Dorința unei femei de a avea un copil vine din două surse: prima ar fi  identificarea cu mama ( așa cum mama a făcut-o pe ea sau și alți frați așa la rândul ei și ea va trebui să facă copii), iar a doua ar fi o prelungire a complexului lui Oedip ( care la fete se manifestă prin dorința  de a se căsători cu tatăl când vor fi mari, dar  și prin gelozie față de mamă). 
   ”Când o să fiu mare, o să mă mărit cu tati”- pe acest fundal păstrat bine în incoștient vor începe să se adune piese de puzzle ce vor oferi mai apoi  un tablou al relației fetei cu părinții.
  
     Dacă o femeie a avut o relație dificilă cu mama ei va dori să aibă un băiat, iar dacă va fi așa, relația dintre ei va fi una foarte strânsă, dorind să nu continue acele momente de suferință pe care mama ei i le-a pricinuit.Ea se teme cumva, că relația cu  o fiica va duce mai departe un model comportamental și deci va avea aceași relație dificilă și ea cu fiica ei.Mai simplu va fi deci,de a avea un băiat cu care relația să fie de altă natură.Dacă însă a avut o relație fericită cu mama ei și poate relații nefericite cu tatăl sau frații, va dori să aibe o fată. Pe aceeași matriță, va considera că băiețelul îi va oferi ocazia de a avea relația defectuoasă pe care a avut-o ea cu frații sau tatăl.
  
    Mai târziu, când va deveni matură și  va avea relații cu bărbați și ( dacă) se va confrunta cu eșecuri în dragoste, un copil-băiat îi va oferi posibilitatea de împlinire, în plan inconștient, a unei relații. Băiețelui ei va deveni bărbatul vieții ei, căruia îi va ierta tot, ale căror defecte le poate trece cu vederea și a cărui personaliatate este specială (mai tărziu, nicio fată nu-l va merita pe deplin) chiar dacă ea nu recunoaște acest lucru.

      Relația lor are încă de la început seducția ca bază.Ceva mai târziu se va forma și consolida cu adevărat, pentru că pe măsură ce băiatul crește va începe să se poarte ca și cu o parteneră, ceea ce pe mamă o va înălța în al nouălea cer.O fată nu-i va mângâia părul ca și un băiat, nu o va strânge în brațe ca el și nu o va aștepta cu mai multă dragoste și interes decât un băiat.
  
    Totuși, creșterea unui băiat nu este mai ușoară pentru o mamă, chiar dacă relația dintre ei este mai stânsă și specială. El va prefera  jocuri violente, va avea comportamente primitive, lipsuri de interes pentru școală, va fi greu de stăpânit și greu de comunicat cu el. Cu zâmbetul pe buze și o satisfacție ambiguă, mamele de băieți admit că în creșterea unui băiat ele trec prin toate stările emoționale posibile și de cele mai multe ori opuse. Cum ele nu se regăsesc în jocurile și comportamentele lui va fi greu să-l înțeleagă, dar nu-l face mai puțin iubit.Relația mamă-fiică va fi una de tip oglindă.Mama se va regăsi pe ea în fiica ei, iar când aceasta va atrage privire bărbaților, relația tinde să se denatureze pe fondul geloziei și a conștientizării faptului că ea a început să îmbătrânească. Relați mamă-fiu va fi una de tip continuitate, în care mama, când băiatul va atrage privire fetelor, va ști că a crescut bine un băiat și i-a dezvoltat bine masculinitatea din el( ceea ce este iluzie, căci tatăl dezvoltă masculinitatea băiatului.Poate apărea și aici gelozia căci mama nu mai este femeia cea mai importantă din viața lui, iar apariția sexualității la băiatul mamei va aduce inevitabil conștientizarea faptului că mama nu-i poate oferi asta pentru ca relația lor să poată continua fără probleme și nici o alta nu i-l va lua.
  

     Băieții se alintă încă din scutece în brațele mamelor, iar trecerea de la o etapă la alta va fi grea.Ei se complectează unul pe altul și se înțeleg perfect, bebelușul are mult umor, o face să iasă din stresul și cotidianul zilnic, o face să evadeze din relația ei cu soțul/tatăl băiețelului, îi înflorește feminitatea, îi găsește toate calitățile pe care și le-a dorit dintotdeauna la un bărbat, iar defectele lui sunt mici copilării inocente. Cum să nu fie mama  cu băiețelui ei mult mai îngăduitoare decât cu o fată cu care e în rivalitate și care îi oferă sentimente de gelozie?
  
     Numeroase mame nu iau distanța emoțională la timp față de băiețeii lor pentru că nu renunță nicicum la relația de femeie-bărbat, o relație defectuoasă de altfel care va ține bărbatul de mai târziu pe loc, va avea eșecuri și eșecuri în relații cu femei pentru că are mereu imaginea mamei în minte,va simți că o trădează sau o înșeală, pe care o idolatrizează și o va căuta în diferite partenere, care normal că nu vor avea cum să semene cu mama lor, iar personalitatea unică a femeilor îl pune pe fugă pe bărbatul mamei care admite că băiețelul ei nu-și găsește femeia potrivită având în vedere miile lui de calități.
  
   Ținut departe de tată (chiar și simbolic) mama greșește încă o dată, căci nu-i va oferi posibilitatea băiatului de a se indetifica cu tatăl care doar el îi oferă model de masculinitate, cum să se poarte cu o femeie, cum trebuie să fie un cap al familiei,  model de autoritate și multe alte modele. Mama este cea care i-a dat viață, l-a crescut, l-a iubit, i-a oferit liniște și confort, dar  de la debutul adolescenței, tatăl este cel care va trebui să preia băiețelui și să-l dezvolte pe mai departe.
 
      În unele culturi străvechi, băieții din familiile care conduceau un stat, un trib,un regat, o cetate,erau luați de lângă mame forțat și crescuți departe unul de altul, doar cu tatăl și alte modele masculine, în care femeia servea doar roluri de menajere, cu scopul de a-și dezvolta autoritatea, masculinitatea și capacitatea de conducere, fără a învăța să-și  exprime emoțiile și a ține cont de ele și pentru a avea relații cu femei până își va găsi pe cea alături de care va conduce mai departe ceea ce tatăl său a condus ( regatul, tribul etc).
  
     Pentru că atunci când băiețeii trebuie să se detașeze de mamă, sexualitatea lui este în joc, NU idenditatea!