joi, 4 aprilie 2013

Conflictele interpersonale și nu numai

   Conflictele sunt inevitabile,
        certurile se pot evita.
Conflictele există în orice tip de relație și orice fel de grup, organizații sau națiuni. Sunt de altfel inevitabile iar motivele sunt varii:de la diferențe de educație, cultură, religie, la modul de a vedea viața, a crea principii și ghida după anumite valori. Dar dacă tot nu sunt evitabile măcar  pot fi ameliorate, canalizate constructiv pentru a permite tuturor să se simtă egali.Însă, din tot desenul conflictului, acesta este cel mai greu de depășit:concilierea.
Cele mai sensibile conflicte sunt resimțite într-o relație de cuplu, pentru că interesele comune afectează calitatea vieții amândorura(uneori și ale copiilor). Spre exemplu, dacă Maria dorește să-și petreacă vacanța la mare, iar soțul ei la munte, avem de-a face cu un conflict.Concilierea într-un mod cât mai plăcut este modalitatea prin care s-ar putea rezolva situația. Însă nu-i ușor pentru nimeni, mai ales dacă nu am învățat asta de copii.Apoi, intră în discuție și alți vectori (indirecți) cum ar fi: orgoliul, nevoia de  ultima decizie, banii etc. Așadar situația se poate complica și rezolvarea ei se amână, iar tensiunea se prelungește.
    Nu foarte departe de conflictele între cupluri sunt și conflictele între națiuni. O țară dezvoltată din toate punctele de vedere, care poartă un război cu o alta  inferioară, vrea de fapt să comunice ceva: că este o țară cu un cuvânt de spus, liberă, puternică, superioară,bogată;iar prin atac lasă să se înțeleagă faptul că  îi desconsideră și că sunt capabili să le arate asta.
   Tocmai de aceea, de-a lungul timpului războaiele și orice alte tipuri de luptă erau la modă și li se acordau valoare. Și atunci ca și astăzi se comunică prin lupte puterea, hotărârea, bogăția, agresivitatea, apărarea, ingeniozitatea etc. Singura mică diferență este că astăzi războaiele s-au modernizat și luptele de multe ori sunt ceva mai simbolice (dacă se poate spune așa). Dacă până nu de mult se ucidea parte din armată pentru a o împuțina și a-i reduce apărarea pentru a-i face vulnerabili și ușor de atacat și cucerit, astăzi se iau ostatici  pentru a crea presiune psihologică cu ajutorul căreia se crește vulnerabilitatea adversarului făcându-l ușor de atacat și cucerit(poate mult prea mult).
   Istoria omenirii este parte din noi toți.Este un trecut al nostru care a construit prezentul nostru din multe puncte de vedere. Doar că uneori s-a pus mult prea mult accent pe lupte, războaie, bătălii și cuceriri  decât pe ceea ce  însemnă ele.
     Așadar, se învață încă din școală că rezolvarea unui conflict se face prin luptă, că pentru a căștiga un drept trebuie să te impui (să ataci), că penru a rămâne cunoscut trebuie să te sacrifici, să fi erou și să mori.
   Nu cred că vreo carte de istorie sau vreun istoric ar putea învăța cititorul cum s-ar fi putut evita un conflict, cum de altfel nu știm cum ar fi putut câștiga ambele tabere altfel decât luptând.
    Cercetările din psihologia socială arată că într-o luptă câștigă doar unul, însă dintr-o alianță câștigă ambii (și câștigă mult mai mult).
    În organizațiile de astăzi se pune oarece accent pe raportul conflictual pe care îl studiează îndeaproape pentru a perfecționa modul în care se poate rezolva, dar și pentru a-l face avantajos pentru toată lumea.
    Rezolvarea unui conflict nu este treabă ușoară nici pentru specialiști. După lungi studii, au concluzionat că, dacă se înțeleg câteva principii, se pot face pașii importanți.
 
    1.Înțelegerea diversității: antagonism sau complementaritate?
 
Multe din conflicte (dacă nu chiar toate) pornesc de la incapacitatea de înțelegere și acceptare a diferențelor de cultură, religie, statut, bogăție.Se consideră că diferențele trebuiesc combătute pentru că adevărul nu poate fi decât unul singur.Dacă diferențele se confundă cu antagonismul, legea complementarității nu și-ar mai avea rostul. Însă și-l are.Pentru că, atunci când două lucruri sunt diferite se pot completa și rezultatul este mai bogat. Și se stabilește și un echilibru.

2.Exprimă conflictul

     Am  înțeles cu toții că se preferă violența și agresivitatea pentru a rezolva un conflict, dar nu știu câți am înțeles că așa  nu se câștigă foarte mult. Este adevărat că și prin luptă se exprimă un conflict, dar dacă el se poate face într-un mod asertiv oare nu este mai economic? Se consumă infinit mai puțin timp, energie, resurse iar câștigurile sunt mari.Efectele pozitive ale asertivității sunt recunoscute de multe științe mai ales de către medicină, care încurajează exprimarea dorințelor, plăcerilor, nevoilor într-o manieră pozitivă pentru că mențin sănătatea corporală și mentală. Psihosociologii vin în spijinul acestei teorii adăugând că asertivitatea ajută și la îmbunătățirea vieții de relație ( relație atât cu sine cât și cu ceilalți).

 3.Gestionează constructiv conflictele

     Nu este sănătos de gestionat conflictele în mod negativ/violent, însă nici să le îndrepți către tine nu este corect. Orice om are tendința de a se enerva, agita, reacționa agresiv. Să nu exteriorizezi aceste trăiri presupune să le îndrepți către sine, iar foarte multe trăiri înmagazinate vor trebui la un moment dat expulzate.Iar această expulzie va fi mai mult ca sigur una violentă și nu aduce beneficii nimănui.
    Pentru e te bucura de avantajele unor decizii corecte trebuie să evaluezi liber și degajat în ce situație te afli și care ar fi cea mai bună modalitate de acționare.Până la punctul de a alege trebuie să fi aplicat unul din pașii de mai jos:

Primul pas : nu dramatiza!
    Dramatizarea este un act sau mai bine zis un produs specific culturii patriarhale. De mult, când bărbații plecau la vânat, femeile rămase acasă alături de copii aveau tendința de a crede că întârzierea lor se datorează uor  tragedii.Erau însă îndreptățite să aibe astfel de idei pentru că nu aveau posibilitatea de a afla repede și concret ce s-a întâmplat și nu aveau posibilitatea să verifice. În plus, erau plecați la vânătoare într-o luptă directă și grea cu diverse animale feroce.Temerile lor erau de cele mai multe ori adevărate, iar asta le menținea tensiunile și dramatizările.
    Ierarhiile autoritare, religia conservatoare, orgoliile și teama de a pierde controlul au dus mai departe aceste trăiri care în aparență erau simple și nevinovate, dar și îndreptățite și justificate.În  societatea patriarhală se ucidea și pentru o privire și erau interzise gesturi care arătau afecțiune sau compasiune.
    Oamenii au evoluat și o dată cu ei s-au creat societăți, culturi și civilizații.Doar că în așteptare și tensiune oamenii și-au păstrat această tendință de a dramatiza. Nimic grav dacă acest mic act nevinovat nu ar bloca acțiunile și nu ne-ar ține ocupați de la a rezolva problemele și implicit conflictele.
   Am să specific un mic amănunt și anume faptul că noi oameni avem o anumită reacție- predestinată aș spune- în fața unei probleme și aceasta nu este deloc întâmplătoare. Pentru că noi am învățat-o de la mamele noastre. Cu alte cuvine, reacția pe care mamele noastre o avea cu noi când făceam vreo prostioară, o avem și noi când avem orice conflict și cu oricine ( cu mici excepții).
    Reversul dramatizării este umorul sau autoironia. Când problemele sunt foarte grave sau tragice este normal să reacționăm și să tratăm situația ca atare ( la o înmormântare nu se ironizează și nu se spun glume cum la o nuntă nu se plânge în hohote).
   Însă în multe situații este sănătos și  recomandat nu doar de psihologi ci și de medici-să râzi! Chiar dacă pare hilar, lipsit de seriozitate, imatur sau nenatural este mai bine să râzi sau să zâmbești pentru a nu ”ajuta” sistemul nervos să se blocheze și implicit să împiedice luarea de decizii. Poate ai auzit vreodată cel puțin o persoană care povestește că într-o situație X a văzut negru în fața ochilor. Ei bine știe bine acea persoană ce spune pentru că ea de fapt s-a lăsat pradă emoțiilor negative, a dramatizat și nu a mai putut vedea nimic altceva decât problema din acel moment.Cu siguranță în acel moment persoana respectivă nu a putut lua o decizie și deci nu a rezolvat problema.Cel mult a putut fi violent, agresiv sau să plece.
    Umorul cu limită și micile ironii ne scot dintr-o criză mai repede decât credem și o fac într-un mod elegant.
   
   Al doilea pas:comunică

    De câte ori nu ai auzit acest îndemn:comunică!? Știu că de multe ori pentru că este și normal.Este atât de important în orice să comunicăm încât nu s-au terminat studiile asupra beneficiilor și importanței sale.Nu doresc să discut prea mult despre ceea ce înseamnă comunicarea, dar doresc să fac o analogie între comunicare și iceberg pentru a evidenția dintr-o altă perspectivă (mai distractivă) sensul și importanța sa(accesează linkurile pentru aprofundare: Cate ceva despre comunicare și/sau Arta de a comunica)
    Compar o  situație conflictuală cu un iceberg care are mare parte din el sub nivelul apei, deci nu se observă și o mică parte deasupra. Partea de sub apă ar fi experiențele, evoluția, caracterul, temepramentul, modul de a înțelege și vedea viața ale unei persoane. Partea de la suprafață ar putea fi comunicarea. Fiind atât de puțin la vedere-deci comunicând puțin- nu se poate ști cât este de mare sub apă-deci nu cunoaștem experiențele, caracterul și omul ca tot unitar. Iar asta împiedică oamenii să fie alături unul de altul.Dacă însă comunicarea ar fi mai bogată-partea mai mare din iceberg la suprafață- am comunica eficient, am exprima nevoile, arăta nemulțumirile, deci am  rezolva confruntările și am evita conflictele.

    În al treile rând:acceptă diferențele caracteriale

     O bună capacitate a comunicării cu ceilalți este o condiție necesară  pentru a gestiona eficient conflictele, însă alegerea de a colabora cu celălalt/ceilalți și de a rezona, ne aparține; însă vine la pachet cu ceva: diferențe de caracter și chiar de personalitate. Este normal să fim diferiți și nu este suficient doar să știm, iar dacă atunci când avem de făcut echipă cu o persoană foarte diferită de noi nu colaborăm constructiv, faptul este pierdut.
    În natură și în univers în general, figurează legi opuse care au menirea de a asigura continuitate lumii dar și de a menține un echilibru. Există pol sud și nord,stimă și dispreț, iubire și ură, frig și cald, noapte și zi etc. Nu este însă necesar a crea antagonisme din orice.Cele care ni le oferă natura își au scopul lor, cele create de noi, nu. Dacă lăsăm de o parte polaritățile vedem că ele pot face echipă și vom putea fi actorii propriei scene cu final fericit.Așadar, în loc de a crede că celălalt este opus nouă, mai bine am vedea că ne este complementar, că ne putem îmbina calitățile, că putem crea o echipă, iar beneficiile vor fi foarte mari.
   
    Oricât de multe sau puține puncte ar trebui să urmăm pentru a avea succes nu trebuie uitat din vedere un simplu fapt: comunicarea începe din copilărie, se dezvoltă prin exercițiu și se aplică în doi. Când comunicarea nu este posibilă în copilărie rămân carențe, omul nu se dezvoltă armonios ca personalitate și mai târziu va avea conflicte cu sine însuți.Și cine își dorește un conflict intrapersonal?

Un comentariu:

  1. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere