Autovictimizarea și suicidul

    Pornind de la ideea că o persoană poate deveni victimă atunci când o alta o agresează în mai multe forme, putem spune, fără a reflecta prea mult,că o persoană poate deveni propria victimă atunci când îşi orientează procesul victimizării către sine.Acest proces poartă numele de autovictimizare.

        Forma cea mai gravă, o constituie suicidul. Acesta este considerat un act nenatural, iar cel care o desăvârşeşte este  anormal, bolnav mintal.În realitate nu este aşa. Astfel, există numeroase concepţii populare, în mare parte greşite cu privire la sinucidere.Şi anume:

-persoanele care vorbesc despre suicid, nu doresc în mod real acest lucru, motiv pentru care nu vor săvârşi fapta niciodată;

-suicidul se întâmplă fără nici un fel de  înşiinţare sau alarmă;
-persoanele sinucigaşe întotdeauna vor să moară.

         Aceste afirmaţii sunt false  mai presus de toate pentru că sunt suprageneralizări.Astfel, este adevărat că unii sinucigaşi sunt bolnavi mintal, dar nu toţi dintre aceştia ajung la suicid, la fel cum mulţi dintr cei sănătoşi mintal recurg la această metodă.
          Mai toate definiţiile date suicidului relevă elementul intenţional, adică faptul că persoana în mod conştient îşi suprimă  pripria voinţă.Astfel,Gunther Kaiser în 1986 defineşte suicidul ca fiind

“o acţiune  voluntară îndreptată conştient spre scopul suprimării propriei vieţii”.Această definiţie scoate în evidenţă elementele caracteristice  suicidului:acţiune voită a subiectului, starea sau nivelul de conştientizare a scopului,  orientarea acţiunii de distrugere către sine în vederea suprimării  vieţii.Suicidul poate fi diferenţiat de  o situaţie sau alta, cum ar fi accidentul sau o crimă mascată.

       Alex Thio în 1988, identifică la persoanele cu potenţial de sinucidere, că în demersul suicidului, există mai mulţi factori:

-„unii,ameninţă că se vor  sinucide, dar niciodată nu vor face acest lucru;

-alţii,încearcă să-şi suprime viaţa, dar nu reuşesc;
-şi alţii care reuşesc în comiterea suicidului.

   Ca urmare, putem vorbi despre  3 categorii de suicid:suicid-ameninţare,suicid-tentativă,suicid-reuşit.

Suicidul-ameninţare-Dincolo de aparenţe şi dincolo de mijlocul de ameninţare, pesoanele care ameninţă că se vor sinucide, îşi doresc mult mai mult să trăiască decât o spun sau o arată, dar asta nu înseamnă că nu o vor putea face la un moment dat, mai ales că, ei practic manipulează prin ameninţarea cu suicid persoanele din jur.

     Studiile arată că  în cel puţin 40% din cazuri, persoanele care ameninţă cu suicidul în prezent,au tentative serioase de suicid în trecut.

Suicidul-tentativă-Spre deosebire de cei care ameninţă că se vor sinucidă şi deci de cei care vor mai mult să trăiască decât să moară, cei care încearcă, sunt mult mai nehotărâţi, mai ambigui în intenţia lor.

    De foarte multe ori ei afirmă că nu le pasă dacă mor sau trăiesc.Drept urmare, ei comunică foarte neclar intenţiile lor suicidare şi implicit sentimentele ce ar conduce la acest demers.Dincolo de ceea ce doresc ei să ne transmită, să ne comunice,  ne oferă nouă în mod cert ideea că  totuşi suferă, că sunt depresivi sau că nu pot dormi, dar evitând să pronunţe cuvântul suicid.Aşa că, cei mai mulţi dintre ei, nu reuşesc să comunice intenţiile lor altor persoane.
     Studiile arată că între 14-53% dintre cei care încearcă să se sinucidă, nu sunt cunoscuţi ca fiind persoane care să fi încercat şi în trecut aceste gest şi nici chiar să se  fi ştiut intenţia lor.Iar când reuşesc să comunice ideea de suicid, nu este luat în seamă, tocmai datorită caracterului repetitiv al ameninţărilor şi totodată relativ, vag şi ambigu al acestuia.
     De multe ori, metodele pe care le folosesc în săvârşirea actului suicidar,sunt  dintre cele care reprezintă apelul lor disperat de ajutor, întru-cât ele lasă loc de salvare, de o speranţă.Cele mai frecvente metode sunt:tăiatul venelor, înghiţirea unei cantităţi mari de somnifere sau asfixierea cu gaz în casă sau în maşină.De cealalată parte, sunt metodele ce asigură un suicid reuşit, cum sunt împuşcarea sau spânzurarea şi se petrec în locuri sau în conjucturi care asigură de la bun început săvârşirea actului suicidar.
   Studiile arată că între 5 şi 10% dintre cei care încearcă să se sinucidă îşi finalizează intenţiile lor.    

Suicidul-reuşit-Aproximativ 2/3 din cei care se sinucid sunt cunoscuţi a fi având cel puţin o tentativă suicidară  în perioade anterioare.De asemenea , cei mai mulţi au comunicat direct sau indirect ideea lor suicidară altor persoane.

Însă, sinucigaşii reuşiţi sunt o  categorie mixtă, ce cuprinde pe de o parte, acele persoane care au vrut să se sinucidă, dar au fost salvate la timp şi pe de altă parte acele persoane care chiar şi-au dorit să moară.

    Pornind de la scrisorile lăsate de către sinucigaşii reuşiţi şi de la relatările  celor care încearcă să se sinucidă, se pot clasifica în 4 tipuri de sentimente suicidare şi anume:

Sentimente de scuză şi apărare în raport cu unele persoane;

‚Sentimente vindicative faţă de unele persoane sau faţă de sine.Acuzând pe alţii pentru mizeria şi distrigerea lor, ei caută să se răzbune, pedepsindu-i pe cei lăsaţi în urmă.Se mai pot simţi supăraţi pe ei înşişi, pentru o faptă rea sau urâtă.Spre exemplu, o persoană care ucide o alta, se poate sinucide pedepsindu-se pe sine.Acest tip de suicid este suicidul-remuşcare.
ƒSinucigaşii pot deveni mărinimoşi şi generoşi faţă de lumea pe care o abandonează.Ei cer ca după ce mor, cadavrele lor să fie donate şcolilor medicale, sau dacă sunt bogaţi, averea lor să fie donată instutuţiilor de caritate.
„Sentimente suprarealiste-ce pot apărea chiar în momentele de la sfârşitul vieţii.Tensiunea  puternică ce i-au condus la suicid începe să scadă şi un calm  copleşitor pune stăpânire pe ei.În acest timp, ei sunt dominaţi de sentimente suprarealiste.De exemplu,cei care-şi taie venele    spun că n-au simţit deloc durere, iar la vederea şi mirosul sângelui au fost determinaţi să se întoarcă la realitate şi la viaţă.Unii sinucigaşi au avut chiar orgasm, urmat de un setiment liniştitor de relaxare şi apoi somn confortabil şi adânc.

Deşi până în prezent, au fost elaborate multe teorii privind etiologia acţiunilor suicidare, ele pot fi împărţite în 2 mari categorii

I.Teorii psihiatrice

II.Teorii sociologice

 Diferenţa esenţială între cel 2 teorii, constă în faptul că, în timp ce teoriile psihiatrice  consideră că, există ceva rău cu persoanele care se sinucid,în timp ce teoriile sociologice consideră că nu există nimic rău cu acestea. Pentru unii psihiatrii,o boală mintală ar fi principala cauză a sinuciderii.      

   Pentru alţii, instinctul morţii, datorită mecanismelor de apărare a  eului, conduc individul către suprimarea  propriei sale vieţi.
   Iar alţii consideră drept cauze ale suicidului depresia, anxietatea,lipsa de speranţă, frustraţia adâncă, experienţa traumatizantă din copilărie. Teoriile sociologice, aduc în prim plan grupul de apartenenţă ca fiind cel responsabil de sinucidere.

    Ulterior  au fost elaborate noi teorii moderne, dintre care:

A.Teoria trifactorială, legată de numele lui Andrew Henry şi James Short

B.Teoria integrării statutului, dezvoltată de Jack Gibbs şi Walter Martin.

Oamenii sunt tot mai triști și deși autovictimizarea și negativismul sunt la modă, nu sunt deloc exemple și moduri de a trăi. Suicidiul și el, pare o formă salvatoare și o fugă de probleme. Pentru persoana în cauză, poate este. Pentru cei din jurul victimei, mai este oare?
 

  A.Teoria trifactorială este denumită aşa deoarece suicidul este determinat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici, economici.

Suicidul este un act de agresiune orientat către sine şi datorat unei anumite forme de frustraţie în viaţă. Factorul sociologic constă în 2 subcomponente: sistemul relaţional slab(lipsa implicării individuale în realţiile cu alţii) şi restrângerea externă slabă. În privinţa factorului psihologic al suicidului, Henry şi Short, consideră că un superego puternic, care rezultă din “internalizarea disciplinei şi cerinţelor aspre parenterale” produce o inaltă “probabilitate psihologică” a suicidului.Raţionamentul implicat este acela că dacă unii indivizi au fost condiţionaţi de părinţii lor să-şi dezvolte o conştiinţă puternică, ei vor fi înclinaţi în mai mare măsură să se blemeze pe ei înşişi decât pe alţii pentru problemele şi frustraţiile lor.Şi, întrucât ei mai mult se autoblemează, decât blamează pe alţii, probabil se vor sinucide în loc să ucidă pe alţii.  Privitor la factorul economic, autorii arată că ratele suicidului cresc în timpul crizelor economice şi scad în timpul perioadelor de creştere şi prosperitate.Deci, perioada de criză şi de creştere economică este cauza principală a unor rate înalte  a sinuciderii.

      B.Teoria integrării statutului este reformularea teoriilor .Se  reţine numai suicidul egoist, deoarece explicaţiile privind cauzele lui, sunt cele mai puţin ambigue.În legătură cu această formă de suicid, Durkheim afirmă “suicidul egoist variază invers în raport cu gradul de inegrare a grupurilor sociale din care individul formează o parte”.

Depresia

 

 

     Depresia este o tulburare a dispoziției (stării sufletești) care determină copilul și adolescentul să se simtă trist sau să fie irascibil o perioadă lungă de timp. O persoană tânără care este deprimată nu se mai bucură la școală, la joacă și în compania prietenilor și poate fi lipsită de energie sau poate avea alte simptome.. Depresia poate dura o perioadă lungă de timp și poate avea o evoluție ciclică, cu perioade de boală urmate de perioade fără semne de boală. Depresia cronică, forma medie denumită și distimie, apare atunci când un copil se simte înfrant cea mai mare parte a timpului, timp de un an sau mai mult. Atât forma medie cât și forma gravă a depresiei poate fi tratată cu eficiență.
Până de curând se credea că numai adulții suferă de depresie în timp ce copiii și adolescenții nu. Acum se știe că până și copiii mici pot avea forme grave de depresie ce necesită tratament pentru vindecare. Oricum, simptomele depresiei la copil și adolescent sunt greu de recunoscut. Simptomele variază de la plictiseală la dureri abdominale și pot fi confundate cu simptome ale altor afecțiuni. Mulți copii și adolescenți care suferă de depresie nu primesc tratament adecvat pentru că simptomatologia nu este recunoscută. Variații ale stării sufletești și schimbări emoționale cauzate de depresie pot trece neobservate, considerate neimportante sau atribuite creșterii normale.
     Copiii și adolescenții cu depresie au frecvent și alte tulburari precum anxietate, tulburări de comportament asemănătoare cu hiperexcitabilitatea (hiperactivitate) cu deficit de atenție, tulburări de alimentație și ale procesului de învățat precum și serioase tulburări de comportament (comportament dezordonat). Aceste manifestări pot apărea înainte de a fi diagnosticată depresia la copil.

     În trecut se consideră că depresia este "toată în minte" și că o persoană cu depresie este capabilă să se însănătoșească de la sine. La ora actuală se știe că depresia este o afecțiune care necesită tratament și nu este un viciu sau o slăbiciune. Anii copilăriei și adolescenței pot fi dificili pentru copiii cu depresie și membrii familiei, în special atunci când boala nu este tratată. Netratată, depresia severă poate să dureze un an sau chiar mai mult. Depresia severă sau prelungită poate genera probleme precum dificultate în împrietenirea cu alte persoane și menținerea prieteniei, dificultăți la școală, consumul de droguri, comportament suicidar și alte probleme care se pot prelungi și la maturitate.

   Depresia se consideră a fi un dezechilibru al unor substanțe chimice numite neurotransmițători, care transmit mesaje între celulele nervoase ale creierului. Unele dintre aceste substanțe chimice, ca de exemplu serotonina, ajută la reglarea dispoziției. Dacă aceste substanțe chimice, care reglează dispoziția, produc dezechilibru la nivelul celulelor nervoase din creier, rezultă depresia sau alte tulburări de dispoziție. Specialiștii nu au stabilit până în prezent de ce se produce dezechilibrul neurotransmițătorilor. Ei cred că schimbarea aceasta poate apare ca o consecință a stresului sau bolii, dar ea poate apare și fără o cauză clară. Depresia la membrii familiei: copiii și adolescenții care au un părinte cu depresie au riscul de 3 ori mai mare de a face depresie decât cei ai căror părinți nu au depresie. Specialiștii cred că atât trăsăturile familiale moștenite (genetice) cât și conviețuirea cu un părinte care are depresie poate crește riscul copilului de a face depresie.
Depresia la copii și adolescenți se poate datora stresului, problemelor sociale și conflictelor familiale nerezolvate. Ea poate fi de asemenea asociată traumelor precum violența, abuzul sau neglijarea.
Copiii și adolescenții care au afecțiuni medicale serioase îndelungate, probleme la învățătura sau tulburări de comportament pot face mai ușor depresie.
 

Factori care cresc riscul de depresie la tineri

Câțiva factori cresc riscul de a face depresie la tineri:
- dacă un părinte sau un membru apropiat din familie are depresie: acesta este cel mai important factor de risc pentru depresie
- dacă au mai avut un episod depresiv, în special dacă primul episod depresiv a apărut la o vârstă mică
- dacă au afecțiuni medicale cronice, cum ar fi diabetul sau epilepsia
- prezența unei alte tulburări psihice, cum ar fi comportament dezordonat sau anxietate (neliniște, teamă)
- decesul unui membru al familiei sau prieten apropiat
- abuzul fizic sau sexual
- abuzul de alcool sau droguri.
Alți factori de risc și situații care duc la depresie sunt:
- fetele la începutul pubertății (până la pubertate fetele și băieții au același risc de a face depresie însă nu și după pubertate și la maturitate)
- violența în familie
- lipsa relațiilor sociale cu persoane de aceiași vârstă
- agresivitatea sau victima unei agresiuni

    Depresia în copilărie sau adolescența se dezvoltă treptat sau apare brusc. Copilul poate părea mai degrabă irascibil decât trist sau se simte plictisit sau deznădăjduit. Anturajul copilului poate observa la copilul cu depresie lentoarea în mișcări, insomnia sau agitația. Copilul poate fi autocritic sau poate avea sentimentul că cei din jur sunt prea critici față de el.
Aceste simptome de depresie sunt adesea subtile la început. În acest stadiu este dificil de asociat simptomele cu depresia și este greu de crezut că este vorba de depresie la copil.
Copilul cu depresie poate avea următoarele simptome:
- iritabilitate
- temperament violent
- dureri inexplicabile, ca de exemplu dureri de cap sau de stomac
- dificultăți în gândire și în luarea deciziilor
- somnolență sau insomnie
- modificări ale obiceiurilor alimentare care pot duce la creștere, scădere în greutate sau absența căștigului iî greutate, așteptat la copilul în creștere
- scăderea respectului de sine (scăderea încrederii în forțele proprii)
- sentimentul de vinovăție sau deznădejde
- oboseală permanentă sau lipsa de energie
- retragere din viața socială, ca de exemplu lipsa interesului față de prieteni
- gândul la moarte și gânduri de sinucidere.

    Diferențierea între diversele dispoziții normale și simptomele depresiei este de multe ori dificilă. Sentimentele ocazionale de tristete si irascibilitate sunt normale. Ele permit copilului să înțeleagă mâhnirea și să facă față obstacolelor din viață. De exemplu, mâhnirea adancă (pierderea grea) este un răspuns normal la o pierdere cum ar fi moartea unui membru al familie, a animalului de companie, pierderea unui prieten sau divorțul părinților. După o pierdere grea, copilul poate să rămână trist pentru o perioada lungă de timp. Cu toate acestea, dacă aceste emoții nu dispar după o perioada de timp și încep să interfereze cu viața personală a tânărului, copilul poate dezvolta simptome ale tulburării de dispoziție cum ar fi depresia sau tulburări distimice (depresie de gravitate medie pe perioadă îndelungată) care necesită tratament.
 
Principalele probleme ce se regăsesc la copiii și adolescenții cu depresie

- performanțe slabe la școală și la locul de muncă
- probleme în relațiile cu prietenii și membri familiei
- sarcina la vârstă tânără
- apariția unor boli organice.
Pentru depresia severă, copilul trebuie spitalizat, în special dacă a pierdut contactul cu realitatea (este psihotic) sau are gânduri de sinucidere.
Un episod depresiv dureaza în medie 8 luni. Chiar și cu un tratament de succes aproximativ 70% din copiii cu depresie vor avea un nou episod în următorii 5 ani. În timpul tratamentului pentru depresie copilul trebuie supravegheat dacă urmează corect tratamentul și participă la întâlnirile de consiliere conform indicațiilor, chiar dacă el se simte mai bine. O cauză des întâlnita de recurentă (revenire) a bolii este oprirea prea devreme a tratamentului.
Pentru a preveni alte episoade de depresie, trebuie recunoscute devreme semnele ce prevestesc depresia și trebuie stabilit diagnosticul și tratamentul de îndată ce aceste semne apar. O dietă echilibrată, exercițiile fizice și un bun sistem de suport social pot ajuta la prevenirea depresiei.

Sinuciderea și depresia

Depresia netratată poate duce la sinucidere. Semnele care anunță o tentativa de sinucidere se modifică cu vârsta. Semnele care anunță o tentativă de sinucidere la copil sau adolescent includ preocuparea pentru moarte și sinucidere sau ruperea recentă a unei relații de prietenie. Adolescenții cu depresie au în mod special un risc crescut pentru sinucidere și tentative de sinucidere.. Fetele au tentative de sinucidere de două ori mai frecvent decât băieții, băieții au probabilitate mai mare de a reuși în tentativa de sinucidere decât fetele, pentru că fetele utilizează metode mai puțin periculoase și supraviețuiesc tentativei de sinucidere. Tentativele de sinucidere la copiii cu vârstă sub 12 ani sunt rare.

Tratament

Tratamentul depresiei la tineri este similar celui de la adulți cuprinzând consiliere psihiatrică și medicamente. Cu toate că medicamentele antidepresive pot fi eficiențe în tratarea depresiei, siguranța și efectele pe termen lung ale acestor medicamente la copii nu sunt încă în totalitate înțelese. Oricum specialiștii cred că avantajele tratamentului cu antidepresive depășesc riscurile la majoritatea copiilor cu depresie.
Mai puțin de o treime din copiii și adolescenții cu depresie primesc tratament. Aceasta se datorează în parte prejudecății că tinerii nu pot face depresie sau că sentimentele datorate depresiei sunt normale la vârsta lor. De asemenea, copiii nu caută ajutor dacă suferă de depresie, pentru că ei cred ca este normal să se simtă deprimați, ei vor învinovății altceva sau pe altcineva pentru simptomele lor sau ei nu știu unde să apeleze pentru ajutor. Copiii trebuie sfătuiți să ceară ajutor dacă se simt deprimați, trebuie învățati unde și la cine să meargă să ceară ajutor dacă sunt deprimați.
 
Tratament inițial

Tipul de tratament de care are nevoie copilul depinde de primul episod de depresie, de severitatea depresiei, de ceea ce a determinat depresia (probleme familiale sau probleme la școală). Dacă copilul are gânduri de sinucidere, depresie severă sau este rupt de realitate (psihotic) sau nu mai poate desfășura nicio activitate atunci este necesară spitalizarea.
Tratamentul depresiei la copil și adolescent constă în general din consiliere psihologica, medicație și educația membrilor familiei.
Consilierea de specialitate în depresie poate include:
- terapie cognitiv comportamentală, care se axează pe modificarea anumitor idei și a modelului comportamental (modul de a se comporta)
- terapia în grup care se focalizeaza pe relatiile sociale si personale si pe problemele legate de acestea
- terapia de rezolvare a problemelor, care este un tip de terapie cognitiva ce ajuta la gasirea unor solutii practice pentru aceste probleme
- terapia familiala ce ajuta la educarea si asigurarea confortului familial
- terapia prin joc pentru copiii foarte mici
- educarea membrilor familiei poate fi facută de personal medical atât prin informare cât și prin terapie familială. Unele dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le învețe membrii familiei sunt:
- să știe cum să verifice dacă copilul urmează îndeaproape planul terapeutic, cum ar fi administrarea corectă a medicamentelor și ședințele de consiliere psihologică programate
- să învețe metode prin care să reducă stresul ce apare în conviețuirea cu o persoană cu depresie
- să cunoască semnele recurenței (revenirii) bolii pentru a putea preveni această recurență a depresiei
- să cunoască semnele unui comportament suicidal, să poată evalua gravitatea acestuia și să poată lua o atitudine corectă în prezența acestora
- să învețe să recunoască semnele unui episod maniacal (semn de tulburare bipolară) care este un acces de energie exagerată sau irascibilitate.

Încurajarea copilului

Să facă în mod obișnuit exerciții, ca de exemplu să înnoate, să se plimbe, să se joace în fiecare zi.
Să evite alcoolul și consumul de droguri ilegale, de medicamente care nu sunt prescrise de către medic, terapii naturiste și medicamente care nu au fost recomandate de medic (deoarece acestea pot interfera cu medicația folosită pentru a trata depresia).
Să doarmă suficient. În cazul în care copilul are probleme cu somnul (odihna) trebuie:
- să meargă la culcare la aceiași oră în fiecare noapte
- să păstreze liniștea și întunericul în dormitor
- să nu mai facă exerciții după orele 17.
-să mănânce echilibrat. În cazul în care copilul are un apetit scăzut sau diminuat, se recomandă să mănânce mai degrabă gustări frecvente decât mese copioase.
-să fie încrezător că va fi bine. Gândirea pozitivă este foarte importantă în tratarea depresiei. Este dificil să gândești pozitiv atunci când ești trist dar e bine să i se reamintească copilului cu depresie că progresul apare treptat și necesită timp.
     În cazul în care apare orice semn de sinucidere (de exemplu un comportament agresiv sau ostil, gânduri excesive despre moarte, sau detașarea de la realitate) trebuie solicitat ajutorul cadrelor medicale, fie cel al medicului care îngrijește copilul, unui consilier cu experiență, medicului psihiatru sau serviciilor de urgență.