Autovictimizarea și suicidul

    Pornind de la ideea că o persoană poate deveni victimă atunci când o alta o agresează în mai multe forme, putem spune, fără a reflecta prea mult,că o persoană poate deveni propria victimă atunci când îşi orientează procesul victimizării către sine.Acest proces poartă numele de autovictimizare.

        Forma cea mai gravă, o constituie suicidul. Acesta este considerat un act nenatural, iar cel care o desăvârşeşte este  anormal, bolnav mintal.În realitate nu este aşa. Astfel, există numeroase concepţii populare, în mare parte greşite cu privire la sinucidere.Şi anume:

-persoanele care vorbesc despre suicid, nu doresc în mod real acest lucru, motiv pentru care nu vor săvârşi fapta niciodată;

-suicidul se întâmplă fără nici un fel de  înşiinţare sau alarmă;
-persoanele sinucigaşe întotdeauna vor să moară.

         Aceste afirmaţii sunt false  mai presus de toate pentru că sunt suprageneralizări.Astfel, este adevărat că unii sinucigaşi sunt bolnavi mintal, dar nu toţi dintre aceştia ajung la suicid, la fel cum mulţi dintr cei sănătoşi mintal recurg la această metodă.
          Mai toate definiţiile date suicidului relevă elementul intenţional, adică faptul că persoana în mod conştient îşi suprimă  pripria voinţă.Astfel,Gunther Kaiser în 1986 defineşte suicidul ca fiind

“o acţiune  voluntară îndreptată conştient spre scopul suprimării propriei vieţii”.Această definiţie scoate în evidenţă elementele caracteristice  suicidului:acţiune voită a subiectului, starea sau nivelul de conştientizare a scopului,  orientarea acţiunii de distrugere către sine în vederea suprimării  vieţii.Suicidul poate fi diferenţiat de  o situaţie sau alta, cum ar fi accidentul sau o crimă mascată.

       Alex Thio în 1988, identifică la persoanele cu potenţial de sinucidere, că în demersul suicidului, există mai mulţi factori:

-„unii,ameninţă că se vor  sinucide, dar niciodată nu vor face acest lucru;

-alţii,încearcă să-şi suprime viaţa, dar nu reuşesc;
-şi alţii care reuşesc în comiterea suicidului.

   Ca urmare, putem vorbi despre  3 categorii de suicid:suicid-ameninţare,suicid-tentativă,suicid-reuşit.

Suicidul-ameninţare-Dincolo de aparenţe şi dincolo de mijlocul de ameninţare, pesoanele care ameninţă că se vor sinucide, îşi doresc mult mai mult să trăiască decât o spun sau o arată, dar asta nu înseamnă că nu o vor putea face la un moment dat, mai ales că, ei practic manipulează prin ameninţarea cu suicid persoanele din jur.

     Studiile arată că  în cel puţin 40% din cazuri, persoanele care ameninţă cu suicidul în prezent,au tentative serioase de suicid în trecut.

Suicidul-tentativă-Spre deosebire de cei care ameninţă că se vor sinucidă şi deci de cei care vor mai mult să trăiască decât să moară, cei care încearcă, sunt mult mai nehotărâţi, mai ambigui în intenţia lor.

    De foarte multe ori ei afirmă că nu le pasă dacă mor sau trăiesc.Drept urmare, ei comunică foarte neclar intenţiile lor suicidare şi implicit sentimentele ce ar conduce la acest demers.Dincolo de ceea ce doresc ei să ne transmită, să ne comunice,  ne oferă nouă în mod cert ideea că  totuşi suferă, că sunt depresivi sau că nu pot dormi, dar evitând să pronunţe cuvântul suicid.Aşa că, cei mai mulţi dintre ei, nu reuşesc să comunice intenţiile lor altor persoane.
     Studiile arată că între 14-53% dintre cei care încearcă să se sinucidă, nu sunt cunoscuţi ca fiind persoane care să fi încercat şi în trecut aceste gest şi nici chiar să se  fi ştiut intenţia lor.Iar când reuşesc să comunice ideea de suicid, nu este luat în seamă, tocmai datorită caracterului repetitiv al ameninţărilor şi totodată relativ, vag şi ambigu al acestuia.
     De multe ori, metodele pe care le folosesc în săvârşirea actului suicidar,sunt  dintre cele care reprezintă apelul lor disperat de ajutor, întru-cât ele lasă loc de salvare, de o speranţă.Cele mai frecvente metode sunt:tăiatul venelor, înghiţirea unei cantităţi mari de somnifere sau asfixierea cu gaz în casă sau în maşină.De cealalată parte, sunt metodele ce asigură un suicid reuşit, cum sunt împuşcarea sau spânzurarea şi se petrec în locuri sau în conjucturi care asigură de la bun început săvârşirea actului suicidar.
   Studiile arată că între 5 şi 10% dintre cei care încearcă să se sinucidă îşi finalizează intenţiile lor.    

Suicidul-reuşit-Aproximativ 2/3 din cei care se sinucid sunt cunoscuţi a fi având cel puţin o tentativă suicidară  în perioade anterioare.De asemenea , cei mai mulţi au comunicat direct sau indirect ideea lor suicidară altor persoane.

Însă, sinucigaşii reuşiţi sunt o  categorie mixtă, ce cuprinde pe de o parte, acele persoane care au vrut să se sinucidă, dar au fost salvate la timp şi pe de altă parte acele persoane care chiar şi-au dorit să moară.

    Pornind de la scrisorile lăsate de către sinucigaşii reuşiţi şi de la relatările  celor care încearcă să se sinucidă, se pot clasifica în 4 tipuri de sentimente suicidare şi anume:

Sentimente de scuză şi apărare în raport cu unele persoane;

‚Sentimente vindicative faţă de unele persoane sau faţă de sine.Acuzând pe alţii pentru mizeria şi distrigerea lor, ei caută să se răzbune, pedepsindu-i pe cei lăsaţi în urmă.Se mai pot simţi supăraţi pe ei înşişi, pentru o faptă rea sau urâtă.Spre exemplu, o persoană care ucide o alta, se poate sinucide pedepsindu-se pe sine.Acest tip de suicid este suicidul-remuşcare.
ƒSinucigaşii pot deveni mărinimoşi şi generoşi faţă de lumea pe care o abandonează.Ei cer ca după ce mor, cadavrele lor să fie donate şcolilor medicale, sau dacă sunt bogaţi, averea lor să fie donată instutuţiilor de caritate.
„Sentimente suprarealiste-ce pot apărea chiar în momentele de la sfârşitul vieţii.Tensiunea  puternică ce i-au condus la suicid începe să scadă şi un calm  copleşitor pune stăpânire pe ei.În acest timp, ei sunt dominaţi de sentimente suprarealiste.De exemplu,cei care-şi taie venele    spun că n-au simţit deloc durere, iar la vederea şi mirosul sângelui au fost determinaţi să se întoarcă la realitate şi la viaţă.Unii sinucigaşi au avut chiar orgasm, urmat de un setiment liniştitor de relaxare şi apoi somn confortabil şi adânc.

Deşi până în prezent, au fost elaborate multe teorii privind etiologia acţiunilor suicidare, ele pot fi împărţite în 2 mari categorii

I.Teorii psihiatrice

II.Teorii sociologice

 Diferenţa esenţială între cel 2 teorii, constă în faptul că, în timp ce teoriile psihiatrice  consideră că, există ceva rău cu persoanele care se sinucid,în timp ce teoriile sociologice consideră că nu există nimic rău cu acestea. Pentru unii psihiatrii,o boală mintală ar fi principala cauză a sinuciderii.      

   Pentru alţii, instinctul morţii, datorită mecanismelor de apărare a  eului, conduc individul către suprimarea  propriei sale vieţi.
   Iar alţii consideră drept cauze ale suicidului depresia, anxietatea,lipsa de speranţă, frustraţia adâncă, experienţa traumatizantă din copilărie. Teoriile sociologice, aduc în prim plan grupul de apartenenţă ca fiind cel responsabil de sinucidere.

    Ulterior  au fost elaborate noi teorii moderne, dintre care:

A.Teoria trifactorială, legată de numele lui Andrew Henry şi James Short

B.Teoria integrării statutului, dezvoltată de Jack Gibbs şi Walter Martin.

Oamenii sunt tot mai triști și deși autovictimizarea și negativismul sunt la modă, nu sunt deloc exemple și moduri de a trăi. Suicidiul și el, pare o formă salvatoare și o fugă de probleme. Pentru persoana în cauză, poate este. Pentru cei din jurul victimei, mai este oare?
 

  A.Teoria trifactorială este denumită aşa deoarece suicidul este determinat de trei categorii de factori: sociologici, psihologici, economici.

Suicidul este un act de agresiune orientat către sine şi datorat unei anumite forme de frustraţie în viaţă. Factorul sociologic constă în 2 subcomponente: sistemul relaţional slab(lipsa implicării individuale în realţiile cu alţii) şi restrângerea externă slabă. În privinţa factorului psihologic al suicidului, Henry şi Short, consideră că un superego puternic, care rezultă din “internalizarea disciplinei şi cerinţelor aspre parenterale” produce o inaltă “probabilitate psihologică” a suicidului.Raţionamentul implicat este acela că dacă unii indivizi au fost condiţionaţi de părinţii lor să-şi dezvolte o conştiinţă puternică, ei vor fi înclinaţi în mai mare măsură să se blemeze pe ei înşişi decât pe alţii pentru problemele şi frustraţiile lor.Şi, întrucât ei mai mult se autoblemează, decât blamează pe alţii, probabil se vor sinucide în loc să ucidă pe alţii.  Privitor la factorul economic, autorii arată că ratele suicidului cresc în timpul crizelor economice şi scad în timpul perioadelor de creştere şi prosperitate.Deci, perioada de criză şi de creştere economică este cauza principală a unor rate înalte  a sinuciderii.

      B.Teoria integrării statutului este reformularea teoriilor .Se  reţine numai suicidul egoist, deoarece explicaţiile privind cauzele lui, sunt cele mai puţin ambigue.În legătură cu această formă de suicid, Durkheim afirmă “suicidul egoist variază invers în raport cu gradul de inegrare a grupurilor sociale din care individul formează o parte”.