luni, 2 aprilie 2012

Complexe și frustrări

  
   Nimeni nu este perfect.Facem greșeli și rănim pe cel  de lângă noi și fără să ne dăm seama.Uneori rănim fără a avea această intenție, doar că celălalt o interpretează greșit.În acest caz, nu doar că nu este vina noastră , dar nici nu trebuie să ne culpabilizăm.Trebuie  doar să punem întrebarea următoare: de ce celălalt înțelege altceva decât ceea ce am vrut eu de fapt să-i transmit și de ce s-a simțit jicnit ?. La baza neînțelegerii corecte a unor mesaje și interpretarea lor eronată stau unele complexe și frustrări.
 
   Orice om pe lumea asta își dorește să fie  ascultat, înțeles, apreciat sau susținut.Și în mod pozitiv. Dacă acesta nu este posibil, ceva din incoștientul nostru se va mulțumi și cu modalități negative.Numai ignorare să nu fie. Dar nu este sănătos de vreme ce aceste modalități negative pun bazele unor frustrări și complexe cese vor activa în orice momente apare un pericol.
  Un complex ar însemna un punct central în jurul unor amintiri, percepții, reprezentări etc.Acestea au o mare încărcătură afectivă și se formează pe baza relațiilor cu cei din jur din prima copilărie. În altă ordine de idei un complex ar reprezenta un nucleu încărcat de semnificații sau o ștampilă constituită din urmele lăsate de toate evenimentele copilăriei noastre.
   Există mai multe tipuri de complexe studiate îndeaproape.
  
    Complexul de castrare.Părinții, în special mama, pentru a oferi un răspuns copilului de 3 ani la întrebarea de ce un băiat are  penis iar fetițele nu, va crea defapt un răspuns fantasmic (de poveste), dar care va crea spaima că dacă se va juca cu el i se va tăia ( în cazul băiețelului), iar faptul că nu-l are (la fetițe) va încerca să compenseze acest prejudiciu sau să repare și să recupereze această rea diferență. La fete, acest complex va face ca mai târziu să se simtă inferioară băiatului, va accepta superioritatea lui din atitudine și va oferi mereu un privilegiu lui.Bărbații, se vor simți mereu falnici, puternici, că au mereu un as în mânecă,  că au ceva în plus pe care trebuie să-l arate tuturor.De aici nevoia mai mare a lui de a face sex   cu mai multe partenere.
  
   Complexul de inferioritate se compune din atitudini și comportamente ce desemnează o imagine proastă despre sine exteriorizată prin izolare, depresii, nervozitate. Acest complex are bazele puse de către familia care l-a crescut negând și corectând orice acțiune a copilului de a explora lumea. Va crește sărac nu doar în experiențe cât și emoțional, nu va ști să comunice, nu va fi competitiv și nu va încerca nicodată lucruri noi ce îi solicită creativitate ( pe care nu o are foarte bogată pentru că nu i-a fost dezvoltată) de teama de a nu fi respins și prin urmare neiubit.Este posibil să dezvolte dependențe de tot felul cum ar fi de alcool, droguri sau  afective de o persoană căreia îi va cere mereu sfatul sau ajutorul fără a analiza sau trece prin filtrul propiu, ci le va accepta ca atare.
  
    Complexul de superioritate este opus celui de inferioritate și are la bază, bineînțeles...prea multa apreciere în decursul explorării lumii de către copil. O astfel de persoană va avea o stimă de sine foarte mare, va crede mereu că ceea ce face și spune este perfect, va corecta mereu pe ceilalți, se va supraaglomera cu sarcici pentru că spune despre el că poate face multe și se poate autodepăși mereu, va deveni anxios dacă nu este apreciat de cei din jur și chiar jicni pe cel ce l-a depășit.Critic cu alții și bun cu el, se supraevaluează pentru orice fapt chiar și mărunt.Nu așteaptă niciodată să fie apreciat sau lăudat.O va face singur înaintea tuturor. În fața eșecurilor sau subevaluării celorlalți nu va reacționa cu responsabilitate.Va nega și contesta corectitudinea evaluării, ba mai mult va crede că are ceva cu el, că este prea bun și de fapt celălalt își manifestă gelozia.În plan emoțional nu investește mult pentru că nimeni nu prea merită toate cele bune câte are de oferit, dar pretinde maxim pentru a te ridica la nivelul lui .
  
    Complexul de culpabilitate.Este o prelungire a celui de inferioritate.Pe lângă stima de sine scăzută, persoana se va simți vinovată pentru ceva și se va culpabiliza.Acest fapt o va arunca în izolare și o va ține departe de asumare de responsabilități de teama să nu repete aceași greșeală din trecut de care este atât de vinovat.Trist este că persoana care suferă de acest complex nu este într-adevăr vinovată. Iluzia vinovăției va crea mereu scenarii de viață în care să se repete greșeala și să demonstreze lui dar și celorlalți că are dreptate și că este vinovat.De exmplu, un copil crede că părinții lui s-au despărțit pentru că nu-l iubesc și nu a fost cuminte.Mai târziu, matur fiind, va crede că nefiind bun de nimic, nimeni nu-l iubește și va fi greu să aibă o relație trainică.Va crea scenarii în care partenerul/a să-l părăsească și să se culpabilizeze, aducând mereu în discuție că într-adevăr nu este iubit și bun de nimic.
   
    Complexul patern.Acesta este specific băieților și se referă la preluarea în rolul de parteneră a mamei, înlăturând tatăl sub o formă sau alta.Dacă, copil fiind, băiatul vede cum mama suferă din cauza tatălui, va prelua el relația, care de fapt trebuie să se consume între ei (mamă și tată).Băiatul se va apropia foarte mult de mamă, va lua toate deciziile cu ea, o va ajuta sub toate formele posibile ( asculta, susține, înțelege, aprecia) pentru a o face fericită.Este greu de creuzut că va avea relații cu partenere sănătoase și trinice, decât dacă partenera va accepta o relație în 3, pentru el va avea mare parte din gânduri și sentimente pentru mamă, va fi gata să o ajute lăsându-se atât pe el cât și partenera, mereu în umbra mamei.Eventual va compătimi toate femeile, considerându-le fragile, neajutorate, care suferă din cauza bărbaților, iar el va încerca să le șteargă lacrimile tuturor creându-și imaginea de bărbat pe umărul căruia pot plânge toate femeile.
  
     Frustrarea  desemnează emoții, sentimente pe care le încearcă un individ atunci când i-a eșuat sau refuzat o acțiune pe care și-o dorea.Cum satisfacerea mulor nevoi   este vitală, nesatisfacerea lor duce la o frustrare patologică, adică boală. De multe ori, frustrarea este neconștientizată și de-a lungul copilăriei unele sunt de neevitat.Cum ar fi înțărcarea, renunțarea la dependența de părinți, retragerea dragostei parentale, impunerea acceptării împărțirii dragostei și atenției cu alți frați. Mai târziu, ca tânăr, se va exterioriza cu ură față de cei din jur, va fi agresiv ori va încerca să demigreze pentru atingerea unui scop, să acuze pe nedrept, să înjosească, să umilească pentru a obține ceva cu orice preț, sătul fiind de nerealizări, înțelegând că așa ar fi mai ușor și ar evita eventuale eșecuri.

2 comentarii: