Când spun băieții: ”Adio, mamă!”?

   

    A fi femeie și a crește un băiat nu-i treabă ușoară. De-a lungul postărilor mele am adus în lumină această teorie în ideea de a-l aduce în prim-plan și pe el. E clar că existența lui și ceea ce devine trece prin noi femeile iar dacă noi femeile vom înțelege ce etape parcurge și cum evoluează, atunci vom admite cât de minunat este barbatul.Și-l vom iubi așa cum merită.

    Prima și cea mai importantă femeie din viața unui bărbat este mama. Ea este  pentru el siguranța, protecția și înțelegerea de care are nevoie orice copil fără excepții. Abia după vârsta de 3 ani, copilul, începe să observe că are ceva diferit față de ea: că el este băiețel iar mama femeie.Însă starea de bine care i-o conferă această ființă minunată îi stârnește gelozie și din instinct o acaparează.O vrea doar pentru el și știe sigur că atunci când va fi mare se va căsători cu ea (și se va căsători cu ea, dar sub alta formă: fata va semăna cu mama). Această perioadă, foarte delicată, are la bază complexul lui Oedip (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/04/complexe-si-frustrari.html) care nerezolvat va ține bărbatul la acest stadiu din cauza nerezolvării lui.
    Ajuns la vârsta de 7 ani,băiatul începe să se desprindă singur de mamă, iar separarea durează uneori și toată viața. El își construiește identitatea masculină în opoziție cu cea feminină.Își conturează duritatea masculină în oglindă cu sensibilitatea feminină. Își urmează instinctele în contrast cu supunerea cerută  de mamă.
    Freud spunea că ieșirea de sub atașamentul mamei este o trăire intensă și perfectă doar dacă depășește momentul de gelozie față de mamă când ea este în compania tatălui.Este momentul delicat în care apare importanța tatălui în devenirea fiului ca bărbat.
   Chiar dacă pare că băiatul este rebel el de fapt exersează această nouă stare și ignoră mama. Până acum a fost copilul mamei, acum trebuie să devină băiat. Iar băieții sunt neastâmpărați, jucăuș, nu iau nimic în serios, sunt răi, ciufuliți, dezordonați, certăreți. Fapte pe care mama le respinge, însă așa înțelege el că se va detașa de ea: făcând în contrast la ceea ce ea îl îndeamnă. Pare un stereotip însă natura l-a creat cu un scop: acela de a-i defini și oferi posibilitatea de a-l caracteriza.
      La 13 ani, autoerotismul  favorizează autonomia masculină. Este o nouă latură pe care o capătă și care-l lămurește asupra puterii erotice de care dispune. Este și momentul când pleacă din cuib în căutarea de noi experiențe și nu orice fel de experiențe, ci experiențe erotice. Acum când este responsabil de producerea propriilor plăceri și când îl încearcă noi senzații  plăcute de euforie îi crește încrederea în sine.Mama nu mai este unica sursă de producere a plăcerii. Doar sentimentele de culpabilitate și de tristețe față de mamă îl mai întorc la cuib. Și încă mai are nevoie de ea pentru că încă nu este pe deplin de matur să își construiască propriul lui cuib.Dar el o respinge pentru că simte că nu mai are nevoie de ea.
    Pentru că este la pupertate este și interesat de fete. Iar cum el este mereu neastâmpărat, jucăuș, nu ia nimic în serios, e rău și ciufulit, dezordonat și certăreț...este și mereu respins de ele așa cum și mama o face. Aceste ele seamănă cu mama iar refuzul lor nu este tocmai plăcut,ci din contră îi stârnesc ură și îl constrâng.Poate apărea complexul de inferioritate pentru că este într-o altă perioadă delicată în care trebuie să se schimbe și să evolueze pentru că înțelege că a fi mereu respins nu este bine și puterea lui erotică nu ar mai avea pentru cine să o folosească. Mama îl primește oricând în cuibul ei, ea îl place oricum chiar dacă uneori îi respinge acțiunile și felul de a fi.
   Spre sfârșitul pubertății, băiatul își găsește inspirație în mamă.Devine mai puternic și are mai multă voință de a evolua și de a schimba felul lui rebel și neglijent. Mama este prima care observă și cea mai subtilă schimbare și din nou îl place ți-l apreciează. Se simte din nou iubit și apreciat. Se simte în siguranță, protejat și înțeles.Ca în copilărie.
   Este mai pregătit să se avânte din nou cu elan către noi cuceriri, noi experiențe și noi trăiri. Începe să iubească și să se teamă. Simte și trăiește atât de multe încât devine confuz. Pierde controlul și rândul  experiențelor, iar asta îl contrariează, îl obosește, îl face irascibil și din nou nesigur. Femeile nu sunt ceea ce credea el de la mama lui că sunt.Ele nu-l primesc înapoi oricând și nici nu-l plac oricum. Nu observă și nu-i apreciează schimbările și evoluțiile în bine. Cer mereu de la el câte ceva și nu au răbdare.
    Este din nou dezarmat și mai confuz ca niciodată. Mama  nu l-a învățat subtilitățile feminine, sensibilitățile lor, micile secrete și nevoia feminină de a respinge un băiat doar din plăceri nevinovate. Îi reneagă locul important în viața lui ca băiat și o critică.dintr-o dată nu mai este perfectă și nici bună. Însă el se va întoarce la ea. Iar mama  neobosită îl primește.
     Pe când el își duce propriile lupte interioare, descopră că rivalul cel mai mare din viața lui- tatăl- este de fapt mai mult decât un aliat.El are deja experiența conviețuirii cu o femeie și este momentul în care acesta pătrunde în diada mamă-fiu. Rolul jucat de tată în viața tânărului fiu trebuie să fie unul ferm și jucat nu față de fiu cât față de mama acestuia care îi este soție și cu care doar el formează un cuplu. Băiatul este nevoit să renunțe la exclusivitatea pentru mamă și începe adevăratul proces de desprindere.
   Alt rol jucat de tată este de a întări masculinitatea tânărului băiat.Tatăl joacă acum cel mai important rol al său din întreaga evoluție a fiului:  trebuie să fie exemplul cu care băiatul să se poate identifica.Reprezentându-se ca băiat, se poate sustrage mamei.
    Cînd vedem cât de important este tatăl, înțelegem cât de mari sunt consecințele absenței sale: constituirea cuplului mamă-fiu (vezi și http://psihologiasufletelornoastre.blogspot.it/2012/03/relatia-mama-fiu.html ), locul tatălui luat de către fiu, persistența influenței mamei, dificultatea băiatului de a se maturiza afectiv și sexual.
    Pentru a-și dobândi virilitatea, băiatul trebuie să părăsească universul feminin. Timp de 9 luni a trăit în pântecele ei, apoi 7 ani printre fustele sale. Unele femei l-au scufundat în feminitate, altele l-au inhibat, altele nu i-au arătat modele masculine.Iar el cumva, va trebui să i se opună, să o refuze și să persevereze.    
   Tatăl este cel care-l învață cum să se poarte cu o femeie, care îi sunt micile secrete, cu ce arme să lupte, cu ce vorbe o poate cuceri, unde să-i caute în suflet pentru a o îndupleca. Băiatul se confruntă cu subtilitățile, cu răbdarea, cu calmul, cu înțelepciunea. Se ajută de farmec, de masculinitate, de șarm și  tandrețuri. I se dezvoltă simțuri subtile, noi viziuni și înțelege noi perspective. Poate chiar și să vadă prin ochii unei femei. Acum a devenit acel bărbat minunat de care orice tată ar fi mândru. Iar un bărbat minunat este mereu pregătit să-și construiască propiul cuib(însă sub atenta supraveghiere a mamei) pentru că abia acum face parte dintr-o nouă generație.
   Așadar, dragi femei...iubiți bărbatul minunat!Caci a trecut prinr-un lung și emoționant șir de schimbări...

Dragostea pasională și alte tipuri

 

 Ce este dragostea pasională? Este oare o stare emoțională tumultoasă ce conține  ”tandrețe și atracție sexuală,exaltare și durere , anxietate și destindere, altruism și gelozie” (Berscheid și Walster,1978,p 177).

   Dragostea pasională presupune atenție maximă la persoana iubită, reacțiile comportamentale scapă de sub controlul rațiunii , dragoastea este oarbă, defectele se convertesc în calități, distanța față de celălalt este trăită cu teamă, teamă ce devine obesivă și intensifică dorința de a trăi cât mai aproape de celălalt, de a primi dovezi ale iubirii.
   Faptul de a te simți îndrăgostit este unul comun și este ceva pe care îl învățăm de mici copii (”Albă ca Zapada”, ”Cenușăreasa” etc) și deci pentru care ne pregătim și la care visăm.Ne formăm o părere și un ideal, un imaginar și o așteptare cu care ne obișnuim să trăim, iar în momentul în care se concretizează ținem cu tot sufletul să fie pentru totdeauna (așa cum ni se spune la finalul poveștilor: și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți...). Această dorință acerbă ne transformă dragostea în dragoste pasională în care nimeni și nimic nu mai contează, în care nicio variabilă nu-și mai are locul iat momentele de mici neplăceri sunt simțite ca drame și trăite cu deznădejte. Atitudinea devine una posesivă  și predomină teama obsesivă de a nu pierde persoana iubită fapt ce crește preocuparea de celălat mai mult decât ar putea fi nevoie.
    Dragostea este trăită de către toți oamenii acestei lumi în atâtatea moduri, cu atât de diverse intensități, sub atâtea zeci de contexte socio-culturale, încât a defini dragostea este ceva imposibil;iar a face distincția între feluri ale dragostei și a stabili limitele este ceva divin.Iar dragostea pe care încercăm noi astăzi să o definim și pe care o și simțim nu a foat așa de la început. La bază dragostea este un fenomen universal cu valoare de reproducere.Rașionamentul ar fi cam acesta: o femeie cu un bărbat formează o pereche pentru a se reproduce și perpetua specia. Doar evoluția omului a adus în acest context și o altă latură a sa: aceea de a avea grijă de celălalt; iar asta se poate numi dragoste.
    Partenerii pot fi legați și de un alt tip de dragoste: dragostea companională. Aceștia se iubesc însă într-o intesitate controlată,echilibrată, rațională, practică. Cei doi se susțin reciproc, se înțeleg și se tolerează. Își construiesc o relație bazată pe încredere iar viețile lor se împletesc aproape perfect. Problemele întâmpinate le rezolvă comunicând asta după ce disting gravitatea lor.Deși acest tip de dragoste pare opusul celei pasionale nu este așa. Ci mai degrabă o completare. Iubirea pasională poate fi resimțită de mulți, iar după ce văpaia dispare rămâne acestă dragoste companională care face relația să dureze mai mult și care sudează perechea.
    Într-o altă ordine de idei, dragoastea pasională este resimțită la începutul relației, iar dacă nu se sfârșește se transformă în ceea ce se numește dragoste companională.
    Studii făcute pe populație americană au descoperit că omaneii definesc și alte tipuri de dragoste: dragostea posesivă (este o dragoste pasională însă cu trăiri mult mai intense); dragoste pragmatică ( partenerii se aleg după anumite criterii pentru a pune bazele unei relații în care se satisfac nevoi materiale); dragostea altruistă ( dăruirea de iubire necondiționată și fără a aștepta nimic în schimb); dragostea ludică ( în care relația este considerată un joc, un mod de a etala puterea și de a câștiga; acest tip de dragoste nu durează mult timp, ci doar până când unul dintre parteneri se plictisește sau devine greu; de aceea mulți psihologi nici nu o consideră un tip de dragoste pentru că sentimentul în sine nu există).
     Alți psihologi consideră că nu trebuie categorizată dragostea și că aceasta ar conține oricum anumite dimensiuni comune doar că variază de la un cuplu la altul, de la o religie la alta, de la o vârstă la alta ș.a.m.d.
   Stenberg (1988) a propus un model triunghiular al dragostei iar acesta cuprinde: intimitatea- sudura sufletească, preocuparea față de celălalt, înțelegerea, respectul și valorizarea celuilalt; pasiunea-aspectele romantice ale iubirii, atracția fizică și sexuală; latura decizional-implicațională- centrată pe cognitiv, pe reprezentarea relației, pe colaborare, implicare, pe decizii și hotărâri.
   Cuplurile care reușesc să mențină triunghiul echilateral tind să fie cele mai stabile în timp. Să fie oare așa?