Familia traditionala

 

   Bert Hellinger a fost primul psiholog care s-a ocupat de sistelul relațional familial și care a dezvoltat teorii despre construcția familiei și ordinea ierarhică sănătoasă dintr-o familie.
    Bazele acestei idei provin din timpul celui de-al doilea război mondial, când bărbații erau obligați să părăseasca familia și să meargă pe câmpul de luptă. Cum familia rămânea brusc fără un membru, aceștia trebuiau să se reorganizeze pentru a supraviețui și nu de puține ori să dea un nou format familiei câtă vreme mulți dintre bărbați nu se mai întorceau acasă niciodată. Femeile rămase acasă, trebuiau să preia locul soților și din figura maternă deveneau dintr-o dată și o figură paternă, doar că se crea o confuzie în mintea copiilor care nu știau cum să își reprezinte sistemul familial. În unele cazuri, pentru că mamele aveau prea multe responsabilități, cereau de la primul copil/sau primul băiat să ia locul tatălui plecat. Așadar, din locul de copil, copilul trecea în locul adulților fără să aibă maturizarea necesară pentru a ocupa acest post.

    Ordinea sănătoasă în familie este de departe cea în care bărbatul este pe primul loc, el conduce și își hrănește și protejează soția și copii.Femeia îl urmează atât în ierarhie cât și in acțiunile și deciziile pe care bărbatul le ia. Apoi copii, care la rândul lor sunt importanți ierarhic în funcție de momentul nașterii lor (Fig.1).
    Încă de pe vremea când oamenii trăiau în peșteri sau case improvizate, această ordine a favorizat evoluția omenirii, supraviețuirea și perpetuarea speciei. Natura a înzestrat și  ea omul astfel încât să le fie ușor să se unească și să dea sens vieții. Pe bărbat l-a făcut puternic fizic pentru a captura hrana, tacit pentru a-și construi un plan de atac, cu o viziune și raprezentare spațiale superioare astfel încât să obțină hrana necesară, greu adaptabil la schimbări și mutări care îi permiteau însă să rămână stabil într-un loc pe care să îl cunoască bine, manualitate și dexteritate. 
                                                *********************************
    Să luăm un exemplu: oamenii din timpurile străvechi locuiau în peșteri. Bărbatul, care cunoștea locul și pericolele, pleca la vânat. O bună orientare în spațiu îl ajutau să recunoască locurile, o bună viziune să vâneze un animal de dimensiuni direct proporționale cu numărul membrilor familiei sale dar și un animal comestibil și sănătos. Bărbatul trebuia să vorbească puțin pentru a nu face zgomot și să piardă vânatul și să urmărească cu privirea îndelung (tocmai de aceea bărbații se uită îndelung după fete :) ). Acasă, femeia rămânea să aibă grijă de copii, să gospodărească și să asigure bunul mers al casei. De aceea, femeia este sensibilă, firavă, adaptabilă la mediul în care bărbatul ei o aduce, vorbăreață ( trebuia să învețe copii diverse lucruri) dar și ageră la minte pentru a îmbina puținele obiecte de care dispunea cu care să creeze un cămin  confortabil pentru bărbatul întors acasă, dar și protector pentru copii. Acest șablon este unul primar și extrem de simplu, dar evidențiează formula tradițională unei familii. Acesta se aplică și astăzi, iar acolo unde nu se potrivește întocmai apar disfuncții și dezordini. Deși ne considerăm evoluați și mult mai inteligenți decât strămoșii noștri, suntem prinși în propriile capcane cu repercursiuni grave asupra sănătății noastre psihice și fizice.
                                                                 **********

      Un prim aspect de bază într-o familie este cel conform căruia părinții oferă, iar copii primesc.  Niciodată invers, decât dacă părinții cer și au într-adevăr nevoie ( de regulă când părinții sunt bătrâni au nevoie de ajutor și le trebuie oferit). Părinții oferă hrană, protecție, iubire, afecțiune, siguranță iar copii primesc necondiționat. Uneori se întâmplă ca părinții fie să ceară ceva în schimbul celor oferite fie să ceară înainte să ofere. Nu este firesc, este o dezordine familiară și nu ajută sistemul în care sunt să fie unul sănătos și proprice pentru dezvoltarea și maturizarea copiilor. De regulă, părinții care cer de la proprii copii au propriile lor carențe. Copii trebuie să se opună și să ceară să rămână pe postul de copii, respectând ierarhia.

     Un alt aspect este cel în care femeia stă în stânga bărbatului, iar în stânga ei copii. În acest sistem, ordinea este respectată, ierarhia este corectă iar familia este funcțională(Fig.1).Fiecare își va cunoaște rolul și ce are de făcut, având toate șansele să fie fericiți. Când ordinea dintre soți se schimbă, bărbatul este și se simte în pericol, pentru că autoritatea sa este încălcată. Ea ar trebui să realizeze ceea ce face bărbatul (vezi exp de mai sus) dar fizic nu îi este permis). El ar trebui să aibe grijă de copii, să îi îngrijească să îi hrănească și să se ocupe de educația lor, lucru care nu îi vine mânușă pentru că nu este înzestrat cu acele calități necesare.(Fig.2). Ceea ce rezultă este un amestec de autorități, lipsă de respect, copiilor nu le sunt transmise valori de viață și nici modele de comportament care să îi ajute la maturizarea lor. 

Fig.1

Fig.2

 

 

 

 

 

 

       În cele mai multe cazuri, bărbatul care nu are postul cuvenit, va fi un soț și un tată absent (chiar dacă locuiesc împreună), nu se implică în viața de familie, poate dezvolta o dependență(alcool, droguri, jocuri de noroc), va lipsi destul de mult de acasă (dese întâlniri cu prietenii, cluburi, activități sportive sau se va implica peste măsură la servici). Și femeia care ia locul bărbatului își modifică comportamentul. Ea va deveni mai dură (își pierde din instinctele materne), autoritară, va lipsi din viața copiilor pentru că în cele ma multe cazuri va trebui să facă și activitățile soțului dar și ale ei de mamă si femeie). Poate deveni frecvent tristă, negativistă, lipsită de  timp pentru ea și copii, se va simți o victimă și neajutorată. Copii crescuți într-un astfel de sistem familiar sunt foarte afectați, dezorientați, își vor reprezenta greșit lumea pentru că ei o percep distorsionată. Cel mai probabil vor copia acest model pentru că li se pare normal și firesc. Pe plan emoțional nu sunt suficient dezvoltați și vor rămâne imaturi și lipsiți de voință chiar și la vârsta adultă. Nu excelează în creativitate, ci vor prefera să rămână mediocrii. Se tem de schimbări pentru că au stimă de sine scăzută, fără încredere în ei dar și în ceilalți.
    O categorie aparte o reprezintă familiile în care copilul, preia rolul unui părinte (pornind de la modelul familiilor din timul celui de-al doilea război mondial). Fig 3 și Fig.4 reprezintă (am ales imagini amuzante dar semnificative ) modul în care membrii familiei sunt nefericiți iar sistemul familial nu doar că nu este funcțional, dar este periculos și dăunător.

Fig.3

Fig.4

Acest lucru se întâmplă în familii unde tatăl este absent(atât fizic cât și psihologic) iar mama cere ajutorul unui copil pentru a prelua responsabilitățile  fie ale tatălui fie ale ei, deși ea ar trebui să lase locul copiilor în ierarhie și să ceră ajutorul unui alt adult, dacă tatăl chiar nu este prezent. Sunt familii din tipologia exemplului de mai sus, sau unde unul dintre părinți a decedat, sau în urma unui divorț.
 Copilul, care este imatur, nedezvoltat emoțional și fizic, face lucruri mai mari decât poate și înțelege. Evident că le face rău(chiar dacă intențiile sunt bune)și întreg sistemul este afectat. În primul rând, va suferi el pentru că este privat de atenție, afecțiune și protecție din partea părinților. Vor suferi părinții pentru că nu își vor permite să se impună, să conducă și să fie adulți, ci se vor transforma în copii care așteaptă de la proprii copii rezolvarea situațiilor. Și vor suferi și ceilalți frați pentru că vor intra în conflict cu fratele/sora care a devenit brusc mamă/tată și a cărui autoritate nu o pot respecta ceea ce va declanșa conflicte.
    Părinții vor oferii tot ce pot copiilor lor, dar nu pot oferi responsabilitățile lor, suferințele, obligațiile, problemele sau datoriile. Copii, pentru că își iubesc nespus părinții, se vor oferi să îi ajute și le vor prelua din greutăți cu scopul bine intenționat de a-i ajuta și de a-i vedea fericiți, dar din imaturitatea acțiunilor lor rezultă o dezordine greu de controlat. Când vor fi mari și adulți, vor avea o scăzută încredere în ei înșiși, nu vor putea avea relații stabile, vor prelua și transmite acelaș model familial în care au crescut și copiilor lor, vor fi agresivi și lipsiți de repere, instabili emoțional. Cel mai probabil, în timpul adolescenșei vor abuza de droguri, alcool sau jocuri de noroc pentru a mai detensiona din presiunea pe care o resimt. Foarte posibil vor avea comportamente antisociale cu ajutorul cărora nu doresc să facă rău, ci vor cere disperați ajutor, atenție și afecțiune.
    Un alt exemplu este cel al familiei divizate, în care copii, sesizând probleme dintre părinți, încearcă să îi unească și să îi țină împreună, punându-se între ei (Fig.5).

Fig.5

Copilul, din nou trece din poziția sa corectă din ierarhie și nu lasă adulților probleme. Este adevărat că el își dorește ambii părinți împreună și alături, dar acestea nu sunt responsabilitățile lui. Cel mai grav este, când nu copii decid asta, ci părinții, care în mod inconștient cer ajutor copiilor să le salveze relația de cuplu. Acești copii de obicei unici la părinți,cresc imaturi, urmând tipologia bufonilor(mereu amuzanți, zambăreți,glumeți, încercând să te facă să uiți de griji și probleme). În cazul familiilor cu cel puțin doi copii, acest eveniment marcant îi va separa și îi va întoarce unul împotriva celuilalt, iar părinții vor atrage de partea lor câte un copil pe care îl vor folosi ca armă și apărare. Acești copii vor crește în spirit competițional, se vor amesteca mereu în problemele celorlalți (vezi Pacificatorul-persoana din mijlocul problemelor ), vor vedea viața în alb și negru, nehotărâți.
   
     Copii trebuie să se diferențieze de părinți și să recunoască propriile lor limite, drepturi și responsabilități. Aceasta este adevărata iubire și adevăratul respect dintre membrii ei. Probleme și dificultăți există în mai toate familiile, dar ele vor trebui rezolvate de adulți fără a-i ridica la nivelul prea înalte. Vor avea timp când vor fi la rândul lor adulți (asta dacă nu cumva, paradoxal, părinții se vor trezi să devină părinți când copii le sunt deja adulți și le vor dicta ce trebuie să facă, încercând simbolic, să recupereze timpul pierdut).
    Pentru că, cele mai multe despărțiri sau probleme din interiorul familiilor este datorat dezordinii sistemului însuși, îți propun o reflecție asupra familiei de origine sau celei formate de tine. Te ajută să identifici dacă te încadrezi în unul din exemplele oferite și îți oferă o prospectivă și un punct de plecare pentru ați re-aranja viața. Mult succes!