Bărbatul în criză

  

  Cine a spus că e mai ușor să fi bărbat?? Când de secole el se știa stăpân, știa ce are de făcut, știa cum are de făcut și unde vrea să ajungă. Rolul lui bine stabilit în familie și societate îi ușura munca, îi oferea privilegii pe care fie nu le aprecia, fie nu le înțelegea ( nici nu era nevoie). Folosea puterea pentru că știa că va reuși, cerea pentru că știa că îi era cuvenit, domina pentru că așa își demostra demnitatea, masculinitatea, potențialul.Cândva, bărbatul cucerea femeile, le iubea și le părăsea, le adora și le ura, le domina și le oferea câtă libertate dorea el. Ele...nu aveau voie să hotărască singure cursul vieții lor, al relației lor, al destinului lor de femeie. Însă, așa cum apa și vântul erodează pământul și-l schimbă, oferindu-i mereu o altă înfățișare, așa și timpul erodează sufletele noastre schimbându-le în fel și chip. 
   
     Supraviețuirea și dorința de dominare solicită mereu omul la alegeri din cele mai șarmante, ascunse, zguduitoare, frumoase, plăcute, penibile....Femeia însă...a știut în tihnă să țină pasul cu evoluția omenirii și iat-o astăzi rebelă, dominatoare, cu posibilități multiple și conștientă de ele, exigentă, refuzând ceva ce nu o privilegiază și nu o pune în valoare. Bărbatul...obosit, fugar de noua lui poziție de inferioritate, în permanentă competiție cu lumea și cu el însuși, încă adept al stereotipurilor care nu le mai poate regăsi și integra în societate, nesigur pe ce simte și indecis cum să acționeze..iată-l că fuge, se interiorizează, se ascunde în pasiuni, vicii, agresiuni...pentru ultima oară  demostrând că încă mai are puterea de odinioară.Rolurile inverase nu-l avantajează, nu-i plac, nu le dorește, nu le înțelege...Vrea istoria înapoi și liniștea sa o dată cu ea. Dar istorie trebuie să se scrie în continuare. Iar timpul merge doar înainte...Pentru el...înainte înseamnă a avansa în căutare, reinventare, confirmare, acceptare sau chiar stagnarea rolurilor femeii și ale bărbatului într-un punct încât să poată avea timp să le  înțeleagă și să le încorporeze  în noua lui personalitate și identitate.Modelul de tată de acasă este posibil să fie cel tradițional, luându-l exemplu, nu se va adapta la societatea de care este tot mai dependent și care îi mai oferă o mică șansă: aceea de a-l afirma în carieră. Acasă...în familie...sunt nesecurizați emoțional, cu o sensibilitate feminină neobișnuită pentru ei, cu  egalitatea nedreaptă cu femeia în tot. La servici...poate deveni cine de fapt simte că este: dominatorul, autoritarul, superiorul, masculinul...

        Nemaifiind furnizorul principal familiei lui, neluînd doar el deciziile, de acum înainte va trebui să-și împartă puterea în mod egal cu soția lui. Acest tranzit este greu de parcurs.Cele vechi sunt inadaptabile iar cele noi încă se formează. Lupta pentru supraviețuire nu este de ajuns...este nevoie să o demonstreze cu virilitate, curaj, superioritate, originalitate, perseverență...îmbinate într-un mod doar de el știut.  Lipsa reperelor îl construiesc dezorientat, panicat, cu multe suferințe și confuzii. Poate doar actul sexual îi mai poate salva neliniștile oferite de pierderea locului suprem. Punând foarte mult accent pe acst mod de a-și demonstra virilitatea, săvârșesc prin a avea o nouă problemă: neputința de a se ridica la nivelul cerut de parteneră -să nu uităm de femeia exigentă de azi, care solicită un act sexual complex pentru a fi satisfăcută.

      Ura de sine este tot mai mare și cum sufletul are nevoie de alinare, noua societate modernă oferă noi modalități și recompense Alcool, droguri, jocuri de noroc. Și poate și altele.Mai mult sau mai puțin periculoase decât acestea.
     Însă, în orice moment al istoriei am trăi, noi femeile iubim  bărbații romantici, comunicativi, timizi, cu sensibilitățile lor, cu visele lor. Pentru că noi femeile iubim bărbatul cum poate fi  el astăzi și nu cum era în trecut.

Optimist sau pesimist?

    

 Dacă ai avea în față un pahar cu vin, ai vedea că este jumătate gol sau jumătate plin?
     Dacă răspunsul este că este jumătate gol, ești pesimist,dacă răspunzi că este jumătate plin ești optimist.Lucrurile însă nu stau așa de simplu.Viața însăși nu este simplă.Iar ceea ce ne-ar defini ca fiind optimiști sau pesimiști vine după o experiență interioară pe care o exteriorizezi  în prezent și proiectezi în viitor.
   Pesimismul și optimismul reprezintă fapte și concepții despre om, viață, societate, cultură. Iar toate aceste proiecții pe care  le realizăm se datorează faptelor, concepțiilor despre om, viață, societate și cultură. Deci se determină una pe cealaltă. Mai mult decât atât, istoria de secole a societății și culturii din țara din care faci parte și pe care o porți pentru a o da mai departe te face să fi într-o parte sau alta a balanței. Cercetările arată că popoarele europene sudice și centrale tind către optimism în timp ce locuitorii țărilor nordice sunt mai pesimiști.Acest fapt e datorat așezării geofizice. Vremea capricioasă, relieful cu impedimente, natură excesivă te fac să te simți neputincios, slab, neîncrezător. Interiorizarea și căutarea atingerii unui ideal religios și filosofic devin scopuri și învățături în viață. Iar pentru că omul este înzestrat cu rațiune, gândire și judecată, pentru că zilnic trebuie să aleagă, să emită judecăți de valoare și să creadă în ceva... va face în maniera deja încorporată în Eul său: optimistă sau pesimistă.
   Practic, idea de pesimist sau optimist este folosită sau are sensul de perspectivă a atitudinilor și motivațiilor, a unor stări afective specifice personalității umane.Astfel se spune despre un om că este optimist când dispune de predispoziția de a înțelege și aborda lumea pe latura sa pozitivă, de a prevedea, intui și aștepta binele.Astfel, el cristalizează toată experiența sa interioară într-o concepție care privește cu încredere viitorul și viața în ansamblul ei.
    Optimistul crede în progres, în om, în latura sa bună, crede că poate dobândi fericirea, mulțumirea de sine și armonia. În general este mulțumit de ceea ce-l înconjoară, iar de ceea ce nu este mulțumit, va căuta să scuze și să aducă dovezi, căutând mereu partea bună și sesul pozitiv al lucrurilor și vieții însăși.Pentru că optimistul are mai mereu o stare pozitivă, energie și dinamism, va avea și o stare de sănătate bună, va avea succes și reușite.Curajul alegerii cu orice risc le oferă maturitate și dobândire de experiențe, care oricât de grele sau negative ar fi, vor lua partea bună din tot.Ei susțin creativitatea, invențiile, acceptă greșelile lor dar și ale celorlalți, este volubil și deschis la nou și noi provocări.
   Pesimistul reprezintă o doctrină sau o atitudine ce susține negativismul, puterii răului asupra binelui. El vede lumea în culori pale, viața este sumbră, imperfectă, fără impliniri, realizări. Pesimistul este omul incertitudinilor, mereu în defensivă, care va căuta mereu părțile rele dintr-un lucru tocmai pentru a întări apoi ideile și concepțiile cum că nu există ceva bun într-un fapt sau lucru. În situații problematice va exprima scepticism, îndoieli și va dezaproba.Aceștia meditează și contemplează, sunt atrași de viața lor lăuntrică, nemulțumiți de oameni cărora nu le acordă încredere, sunt timizi și scrupuloși.Deloc sociabili, au dificultăți de adaptare, leagă mai greu relații sociale, critică și judecă mereu.Toate acestea îi dau o muzicalitate tristă, pentru că nu este animat ci dimpotrivă mereu retras în interiorul său, va avea probleme de sănătate mai mult decât optimistul. Excesivi de corecți , idealiști și  perfecționiști, aceștia suțin că ei aleg rațional și realist, deși ei aleg doar partea negativă și cea rea.
   Un om însă, nu poate fi pe deplin optimist cum nu poate fi pe deplin pesimist. Înclinarea către anumite tipuri de credințe și exprimarea lor într-o manieră sau alta în cât mai repetate rânduri ne definește ca pesimiști sau optimiști. Într-o manieră lejeră, unoeri este bine să fi puțin pesimist pentru a fi precaut sau pentru a nu-ți face așteptări care, dacă nu se realizează îți vor aduce dezamăgiri. Iar pentru că optimistul stă mai bine cu sănătatea, este mai acceptabilă ca variantă și de învățat a o aplica.
   Ca în toate lucruile pe lumea asta, ceea ce este la mijloc este cel mai bun lucru posibil. Asfel, îmbinarea ideală a celor două este perfectă, dar și mai perfectă este atitudinea de persoană realistă, care se referă la a nu face predicții despre viitor( pesimiste sau optimiste) ,ci a ne centra pe aici și acum...asta înseamnă de fapt un realist. Dacă eu spun că mâine va fi bine (deci sunt optimistă căci am făcut o predicție pozitivă) nu am de unde ști sigur pentru că nu depinde totul doar de mine. Trăind într-o societate de care suntem dependenți ea ne poate oferi un alt curs al vieții de mâine. Cert este că eu  trăiesc acum, iar predicțiile trebuiesc făcute cu grijă.Ele pot influența cursul viitorului meu. În consecință pot spune că mâine va fi bine, însă trebuie să mă aștept și că e posibil să nu fie așa.Deci, parcă tot realistul este mai avantajos, căci el nu face predicții.El trăiește prezentul.